Ploieștiul foarte aproape de Euro!
Dacă totul va decurge bine în urma inspecției de la UEFA, Ploieștiul și ,,Arena Lupilor" vor face parte din Euro 2021! Federația Română de Fotbal a obținut organizarea Campionatului European de juniori de peste 2 ani, decizia finală a Comitetului Executiv UEFA fiind anunțată ieri, 24 septembrie 2019. Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie și va reuni 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide.
Reprezentativa tricoloră U19 va fi calificată direct, din postura de gazdă. Cele 4 stadioane din București, Ploiești și Voluntari care au fost nominalizate de FRF în dosarul câștigător de candidatură vor fi controlate. UEFA va confirma arenele în urma vizitei de lucru pe care o vor face reprezentanții forului continental până la finele acestui an.
Stadionul “Ilie Oană” – Ploiești (15.073 locuri)
Stadionul “Giulești” – București (14.047 locuri)
Stadionul “Arcul de Triumf” – București (8.155 locuri)
Stadionul “Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).
Dosarul FRF a fost selectat câștigător la categoria competițiilor de juniori la care s-a aplicat, Euro U19 din 2022 urmând a fi găzduit de Slovacia, iar Euro U17 de către Cipru (ediția 2021) și Israel (ediția 2022). Lista celorlalte federații care și-au manifestat intenția de a găzdui turnee finale de juniori și junioare: Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Norvegia, Portuglia, Rusia, Albania, Spania și Andorra (candidatură comună).
La Euro U19 au jucat de-a lungul anilor fotbaliști precum Paul Scholes, Gary Neville, Thierry Henry, David Trezeguet, Gianluigi Buffon, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Kylian Mbappe, Sergio Ramos sau Gerard Pique. Astfel, în 2021, vor putea fi urmărite pe arena petrolistă și nu numai, starurile mondiale în formare!
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: