Meci de calificare în semifinale

Publicat in Sport 24 Iunie 2019 208 ori
Google+ WhatsApp
Meci de calificare în semifinale
Meci de calificare în semifinale

Tricolorii s-au întors pe micul stadion din Meldola, acolo unde au avut antrenamentul deschis dinaintea Euro, pentru ședința oficială de pregătire înaintea marelui meci cu Franța, din această seară, de la Cesena. România U21 s-a reîntors la începutul turneului prin prisma terenului de antrenament, adică a revenit la Meldola, unde se pregătise pentru prima oară în cantonamentul Campionatului European. Și poate că această întoarcere ar trebui să aibă loc și în gândul jucătorilor, să șteargă din minte cele 6 puncte cu Croația și Anglia, pregătind marele meci cu Franța ca pe o veritabilă finală. Una spre semifinalele turneului și prezența la Jocurile Olimpice 2020!

George Pușcaș a ajuns la 16 goluri marcate pentru naționala U21 și l-a depășit astfel pe Ionuț Luțu în topul marcatorilor all-time. Gică Hagi a avut un mesaj de încurajare pentru tricolorii U21 iar selecționerul Mirel Rădoi le-a transmis jucătorilor să nu pice în capcana rezultatelor dănd exemplul Poloniei:'' “Înaintea partidei, Polonia se putea mulţumi să piardă cu un rezultat minim. Avem deja un exemplu şi ar fi păcat să cădem în aceeaşi capcană. Dacă ne gândim la fel, că putem să terminăm la egalitate, se poate întâmpla un dezastru. În orice moment al partidei putem să luăm un cartonaş roşu şi totul se poate nărui. Şi dacă nu se întâmpla aseară acest rezultat nu se schimba cu nimic discursul meu către băieţi. Suntem aici pentru o ţară întreagă şi pentru noi, nu ne-am gândit pe cine am putea lăsa acasă. Nu mă interesează locul unu sau locul doi, mă interesează să mergem mai departe. Asta nu înseamnă că în timpul meciului, dacă vom avea un rezultat de egalitate de partea noastră, nu vom ataca. Nu trebuie să ne gândim niciodată că chiar şi cu o înfrângere la un gol sau două ne putem califica. Asta nu va fi niciodată în capul jucătorilor şi nici n-aş îndrăzni să le spun puteţi să pierdeţi cu 1-0, nu-i nicio problemă.''

Rădoi a mai spus că a venit momentul ca această formație să ridice nivelul fotbalului românesc. Reprezentativa Under 21 a României a învins, la Cesena, cu scorul de 4-2, selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte. Azi, de la ora 22:00, România va juca ultimul meci din grupă, împotriva Franţei. Sursa:frf.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office