De ce le-a fost teama n-au scapat!
CSM Ploiești a ratat șansa de a se apropia de semifinalele campionatului. Echipa de handbal juniori 1 a debutat cu o înfrăngere în Turneul final de la Cluj-Napoca. Și asta din cauza arbitrajului tendențios, după cum se spune pe siteul oficial al clubului. Echipa de handbal juniori 1 a pierdut, 26-28, în faţa Potaissei Turda, la capătul unei partide controversate, marcată de arbitrajul tendenţios al brigăzii Ardelean (Bihor)-Botez (Arad). Băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu au avut un start excelent de joc.
Pprimele 6 goluri ale partidei venind în poarta turdenilor, aşa că, uşor-uşor, băieţii desemnaţi să împartă dreptatea au căutat să reechilibreze partida. Ecartul de şase goluri s-a menţinut până la 4-10 (minutul 18), după care, până la finalul reprizei, clujenii au reuşit un parţial de 6-1 şi au intrat la cabine cu un handicap decent, raportat la ce se întâmplase în primul sfert de oră al jocului10-11. După pauză, cei doi arbitrii s-au implicat şi mai serios, fiind suficient de precizat raportul loviturilor de la „7 metri” acordate în cele 30 de minute, 6-0 pentru Potaissa! În aceste condiţii, turdenii au trecut la timona partidei şi jocul s-a transformat într-o cursă de urmărire a ploieștenilor, misiune imposibilă în condiţiile unei inferiorităţi numerice… permanente. Potaissa s-a desprins şi la 5 goluri (25-20, minutul 53) şi, în ciuda eforturilor CSM-ULUI, Turda a făcut un pas important spre semifinale, impunându-se la finalul partidei.
Pentru CSM Ploiești, au jucat: Al. Ispas, M. Oprea, Ad. Tănăsescu – F. Mereu (6 goluri), G. Paraschiv (4), N. Nicolae (3), D. Rudai (3), R. Floarea (2), Militaru (2), A. Stănescu (2), P. Albu (2), R. Pantazi (2), Chiranu, P. Bucur, V. Bucuroiu.
În celălalt meci al Grupei B, CSM Bucureşti a trecut lejer, cu 31-18 (14-11), de LPS Suceava. În Grupa A, CSM Bacău – CSM Şcolar Reşiţa 31-32 (17-12) şi CSŞ Sighişoara – CSŞ 2 Baia Mare 33-32 (13-14). CSM Ploieşti va juca, în această seară, de la ora 19.45, în Sala ,,Horia Demian", cu cei de la LPS Suceava. Sursa:csmploiesti.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: