,,Episoade" de dresaj și cursele de galop
,,Episoadele" de dresaj și cursele de galop sunt punctele de atracție ale primei reuniuni din 2019, pe Hipodromul Ploieşti. Va fi o reuniune atractivă, în care iubitorii turfului vor urmări un spectacol complet, cu patru curse de trap, două de galop şi, bonus, o demonstraţie de dresaj împărţită în două „reprize”. În plus, oamenii au posibilitatea de a paria pe două dintre cursele de trap ale reuniunii, concretizată după semnarea parteneriatului cu Casa de pariuri Fortuna.
Reuniunea de sâmbătă va fi deschisă, la ora 10.30, de cursa de trap dotată cu Premiul Atena, după care va urma, la 10.45, primul număr de dresură oferit de experimentatul Filimon Iordache, un cascador cu prezenţe în peste 100 de filme româneşti şi internaţionale, dar şi câştigător al multor premii la Festivaluri de Circ din toată lumea.
Puţin după ora 11.00, va avea loc prima cursă de trap listată la pariuri, Premiul Amigo – Fortuna silver, având la start zece cai ce se vor lupta pentru premiile totale de 2500 de lei puse la bătaie. La 11.20 se va da startul primei curse de galop de la Hipodromul Ploieşti în 2019, Premiul Arabian Horse Spirit Heritage, organizată de Asociaţia Română a Calului Arab de Curse, după care se revine la cursele de trap, odată cu Premiul Ager (ora 11.50). La ora 12.10, Filimon Iordache va reveni pe pista de galop pentru a prezenta un număr de dresură cu doi cai.
De la 12.30, se va derula main event-ul zilei: cursa semiclasică de trap Premiul Primăverii – Fortuna Gold, cu 11 cai la start şi premii totale de 3200 lei. Reuniunea va fi închisă, la ora 13.00, de cea de-a doua cursă de galop, Premiul Primăverii, organizată de Federaţia Hipică Română şi având la start doar cai din rasa pur sânge englez. Şi în acest an, biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit. Sursa:csmploiesti.ro
Adrian A.
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: