Sabina si Miruna au dublat bronzul!

Publicat in Sport 02 Aprilie 2019 867 ori
Google+ WhatsApp
Sabina si Miruna au dublat bronzul!
Sabina si Miruna au dublat bronzul!

Miruna Ciocîrlan – două medalii de bronz, la minge şi măciuci, şi Sabina Enache – două medalii de bronz cu ansamblul României şi una, tot de bronz, la individual compus. Sunt rezultatele obținute, recent, de cele două gimnaste la cea de-a XVIII-a ediţie a Turneului Internaţional „Irina Deleanu”, competiţie organizată de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică şi la startul căreia s-au aflat sportive cu vârste cuprinse între 7 şi peste 16 ani, din opt ţări: Australia, Bulgaria, Egipt, Israel, Moldova, Portugalia, Ungaria şi, bineînţeles, România. Evenimentul a fost găzduit de Complexul Olimpic „Sydney 2000”, de la Izvorani.

CSM Ploieşti a fost reprezentat de 11 sportive – Denisa Stoian (senioare), Miruna Ciocîrlan şi Rebecca Constantin (junioare), Antonia Nuţă, Elena Murărescu şi Eva Popescu (speranţe) şi Maia Butnariu, Alessia Croitoru, Ingrid Gavril, Delia Stroe şi Ştefania Puiu (copii), cărora li s-au adăugat cele două gimnaste de la Centrul Naţional Olimpic pentru Junioare de la Arad, Sabina Enache şi Anisia Drăgan, participante în concursul ansamblurilor.

Sportivele au fost însoţite la Izvorani de antrenoarea Simona Puiu şi de coordonatoarea secţiei de gimnastică ritmică, Liliana Băescu, prezentă la competiţie şi în calitate de arbitru internaţional. La sfârşitul acestei săptămâni, urmează o nouă întrecere importantă pentru gimnaste, Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan şi Sabina Enache (cu ansamblul României) urmând să participe, de joi până sâmbătă, la „Sofia Cup”, în Bulgaria. Sursa:csmploiesti.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.