Abonamente înainte de reunire!

Publicat in Sport 08 Ianuarie 2019 247 ori
Google+ WhatsApp
Abonamente înainte de reunire!
Abonamente înainte de reunire!

Înainte de a vedea cei mai noi jucători ai Petrolului, fanii echipei pot trece pe la casa de bilete unde își pot asigura accesul pe stadion la meciurile din ultima parte a acestui sezon. Începând de astăzi, 8 ianuarie, la punctul de vănzare a stadionului „Ilie Oană” au fost puse la comercializare abonamentele valabile pentru partidele pe care FC Petrolul Ploieşti le va susţine, pe teren propriu, în primăvara acestui an, contând pentru returul stagiunii 2018-2019. Preţurile abonamentelor vor fi următoarele:

Peluze – 55 lei.

Tribuna II – 85 lei;

Tribuna I – 145 lei;

Tribuna 0 – 185 lei.

Casa de bilete va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-16.30. IMPORTANT – în săptămâna premergătoare primului joc oficial de pe “Ilie Oană”, din 2019, nu vor fi emise abonamente! Rămăne de văzut căte abonamente va reuși clubul să văndă avănd în vedere că majoritatea suporterilor au protestat anul trecut fiind nemulțumiți de programarea partidelor făcute de televiziunile care au drepturile de transmisie pentru liga a doua. Sursa:fcpetrolul.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Cloe.ro

Fluxul nu a fost găsit.