Interviu cu Octav Ginghină, doctorul care operează cazuri grave de cancer

Publicat in Sfatul medicului 10 Iulie 2017 277 ori
Google+ WhatsApp
Interviu cu Octav Ginghină, doctorul care operează cazuri grave de cancer
Interviu cu Octav Ginghină, doctorul care operează cazuri grave de cancer

Cu o modestie străină de aceste vremuri, o voce gravă dar blândă, cu degete care taie în carne vie, dar doar pentru a ne curăța de imperfecțiunile care-și fac cuib în trupul nostru plămădit să fie perfect, doctorul Octav Ginghină, știe în sufletul lui că războiul nu e pierdut. Se pregătește constant și neîntrerupt. CV-ul care-l recomandă e lung și trădează o luptă neobosită cu un dușman la fel de bine pregătit ca și el. Are multiple competențe în chirurgia oncologică, laparoscopică, operează cu succes metastaze hepatice și colo-rectale. Tinerețea trebuia să-i fie arma cu care iese la luptă cu bisturiul în mână. Însă ultima frază din acest interviu, însumează anii tuturor pacienților salvați de mâinile acoperite cu mănuși albe ale doctorului Octav Ginghină.

De ce cancerul nu doare? Ce-l face atât de perfid?

Cancerul nu doare în fazele incipiente, adică exact în acele momente când ar fi cel mai probabil curabil. Doare abia când rupe barierele anatomice și invadează țesuturi bine inervate. Vorbim despre niște celule diferite de restul celulelor din corpul nostru, care încep să crească, să invadeze structurile din jur și evident iau din resursele organismului.

Nu vă întreb de ce nu ați rămas la spitalul Universitaire Ziekenhuis Antwerpen din Belgia după supraspecializare. Cred că deja ați obosit să răspundeți la această curiozitate. Totuși, ce au ei și nu avem noi?

Un sistem foarte bine pus la punct, ordonat și foarte bine dotat. Totul este foarte atent gândit, fiecare știe ce are de făcut și în final iese o treabă foarte bună. Am învățat mult în Belgia, am avut niste mentori extraordinari și am avut șansa să lucrez într-o clinică afiliată la Programul Eurotransplant și să particip la intervenții de chirurgie hepato-bilio-pancreatică de top. Am rămas membru al colectivului de acolo și chiar acum o lună la congresul european de chirurgie hepatica si pancreatică ne-am revăzut și am povestit mult împreună. În România, oamenii sunt foarte impresionați când aud de supraspecializări în străinătate, iar dacă un medic din Germania dă consultații în București, lista pacienților lui e automat plină fără mari eforturi. Totuși, formarea mea de bază în chirurgie a fost la București – am plecat doar în anii mari de rezidențiat și după specialitate în Belgia. Cred că școala românească de chirurgie încă are multe de spus și nu pot decât să sper să particip și eu la ea formând oameni bine pregătiți. Și ăsta e doar unul din motivele pentru care m-am întors, ca să răspund parțial întrebării dumneavoastră…

Operați ficatul și pancreasul. Cu alte cuvinte ați ales să escaladați cel mai dificil munte… De ce?

Eu am fost întotdeauna pasionat de chirurgia oncologică și atunci totul a venit de la sine. Am ales chirurgia hepato-bilio-pancreatică pentru că tatăl meu a murit din cauza acestei patologii. Nimic filozofic, e mai mult o chestiune personală.

Aveți o mamă celebră pe scena medicală. Asta înseamnă că destinul v-a fost pecetluit? Ați avut și o altă profesie de rezervă pe lista dorințelor?

Da. Star rock sau sportiv de performanță. Dar nu a fost să fie… Destinul nu a fost pecetluit. Am intrat cu entuziasm la medicină, dar după o perioadă m-am simțit ușor rătăcit. Apoi am descoperit chirurgia și de atunci totul a fost foarte simplu. Când faci ce îți place, nu e nimic greu.

Revenind la cancer. L-ați denumit ca fiind o revoltă a celulelor. Suntem în 2017 și nu există artilerie pentru a înăbuși această revoltă din faza incipientă. Cine nu și-a făcut treaba bine în această bătălie?

Nu mi-e clar cine nu și-a făcut-o. Dar cancerul pare să și-o facă foarte bine. Este foarte greu să găsim cancere în faze incipiente. Este mare nevoie de programe dure de screening. Când spun dure, înseamnă că noi toți trebuie să fim conștienți că trebuie să participăm activ în ele. Lăsând la o parte localizările complexe ale carcinomului, gânditi-vă la melanom – cancerul de piele vizibil – avem atâtea cazuri depistate în faze avansate! La întrebarea de ce nu ne-am investigat din timp, cel mai frecvent răspuns este – nu am avut timp. Este foarte ușor să judecăm pacientul oncologic și să îl condamnăm cu replica – a venit prea târziu. Oamenii nu au timp de ei și atunci cancerul își face el timp pentru ei.

Este adevărat că un prim semn al cancerului de pancreas este schimbarea preferințelor alimentare… inexplicabil, cei afectați nu mai mănâncă pâine și carne.

Din păcate, de cele mai multe ori, când nu mai pot mânca aceste alimente este deja tardiv. Aceste preferințe exprimă o insuficiență a pancreasului exocrin, determinând tulburări de digestie, secundar de existența tumorii care îi afectează funcția. Și totuși, atâtea alte lucruri ne schimbă de-a lungul vieții preferințele culinare, încât acest semn nu ne mai atrage atenția de multe ori.

Joan Crawford, Simone Signoret, Luciano Pavarotti, Patrick Swayze, Marcello Mastroiani, toți au fost răpuși de cancer pancreatic la aproximativ 1 an de la diagnostic. Cât de des vă întrebați de ce nu avansează studiile comunității științifice în această ramură?

Astăzi în cancerul de pancreas chirurgia este singura sanșă a unui pacient și cu toate acesta, chiar și în cazul chirurgiei perfect făcute, un procent covârșitor de pacienți vor reveni cu recidive după doar 2 ani de la operație sau chiar și mai repede unii. Chimio și radioterapia ne ajută, dar probabil nu atât de mult cât ne-am dori. Poate peste câteva luni cineva va citi acest articol și va zâmbi spunând: asta era înainte să se descopere…

O să vă pun o întrebare grea: Steve Jobs a murit de cancer pancreatic cu metastaze hepatice. El a trăit 8 ani de la data punerii diagnosticului. De ce?

Steve Jobs nu a avut adenocarcinom de pancreas – adică acea tumoră agresivă pe care o denumim uzual cancer de pancreas. A avut o tumoră neuroendocrină de pancreas – o tumoră complet diferită, pornită din celulele endocrine ale pancreasului cu un prognostic mult mai bun. De asemenea, a fost operat în 2004 pentru această formațiune și ulterior a beneficiat și de un transplant hepatic.

Auzim des sintagma: nu ne putem compara cu sistemele performante din Occident. De ce nu ne putem compara cu ei în ceea ce privește abordarea cazurilor avansate/grele?

Sunt multe de spus. Dar noi astăzi tratăm foarte multe cancere avansate – pentru că operând multe metastaze hepatice, vedem foarte mult cancer în stadiul IV. Și reușim să câștigăm uneori. Pierdem și bătălii. Dar dacă ne referim la cazurile avansate, situația este dramatică în toată lumea. Marele avantaj în Occident sunt programele de screening și șansa de a găsi mai multe cazuri în stadiile incipiente. În stadiile avansate lucrurile sunt peste tot foarte grele. Din păcate chirurgia este foarte dificilă și mă bucur mult că astăzi am alături colegi care îmbrățișează această ramură pentru că singur nu poți face nimic în chirurgie. De asemenea, pe ultima sută de metri a acestor pacienți suntem foarte deficitari în Romania. Este o criză majoră de centre de îngrijire paleativă, iar medicii care se ocupă de așa ceva sunt puțini, extrem de aglomerați și lucrează în condiții foarte dificile. Iar acești oameni extraordinari nu sunt apreciați la valoarea lor reală, din păcate. De alftel, auzim mereu tot felul de sintagme: o profesoară în liceu mi-a zis că nu voi face niciodată medicină, iar la Spitalul Sf. Ioan mi s-a spus acum 10 ani că nu vom putea să facem chirurgie oncologică de top.

Ce mentor ați avut?

Aceasta este o întrebare extrem de complicată pentru că am avut atât de mult de învățat de la atât de mulți oameni și mi-e foarte frică să nu uit pe cineva. Am făcut primii pași spre chirurgie după stagiul de Urologie de la Institutul Clinic Fundeni unde l-am avut ca asistent și ulterior îndrumător de diplomă pe dr. Radu Constantiniu. Ulterior am fost extrem de binecuvântat să fac rezidențiatul în clinica de Chirurgie a spitalului Sf. Ioan condusă la acea vreme de Prof. Dr. Corneliu Dragomirescu, creatorul școlii române de chirurgie laparoscopică. L-am avut ca îndrumător direct pe dr. Rubin Munteanu – medicul primar pentru care educația noastră a fost mereu o prioritate. A fost o perioadă de vis, perioada în care acești oameni extraordinari m-au ghidat și m-au format. Și nu pot să nu îmi amintesc de gărzile înfiorătoare pe care le făceam cu dr.Gerald Filip, în care aveam mereu cafea lângă noi pentru că “sigur mai vine ceva“. Ulterior în ultimul an de rezidențiat am plecat în Belgia unde am cunoscut și lucrat cu foarte mulți medici de o valoare profesională extraordinară. Am revenit în Belgia și mi-am perfecționat educația în chirurgie oncologică în clinica condusă de profesorul D. Ysebaert și lucrând alături de alți doi maeștri veritabili ai chirurgiei hepato-pancreatice: Dr. T. Chapelle si Dr. G. Roeyen. Ulterior la revenirea în țară, dezvoltarea acestei ramuri din chirurgie a fost posibilă datorită suportului și încurajărilor profesorului N. Iordache care conduce clinica noastră. Chirurgia pe care o practic astăzi nu ar fi fost posibilă dacă nu ii aveam alături pe Dr. R. Iosifescu langă mine zi și noapte, iar la capul pacientului, anestezist, nu veghea dr. Camelia Călin. Iar pacienți și echipa nu ar fi mers înainte dacă nu i-am avea mereu alături să ne susțină și sfătuiască pe Dr. M. Zamfir, Dr. M. Ionescu și Dr. A. Stoica. Nu îmi doresc decât să transmit mai departe ceea ce am învățat echipei extraordinare de rezidenți care ne stau alături și care trudesc lângă noi zi și noapte. Nu șiu unde să îl menționez pe dr. Radu Petrescu – un om care a fugit mereu de luminile rampei, care ne-a învățat de ce un chirurg trebuie să iubească arta și sportul și nu în ultimul rând ne-a ajutat ori de câte ori nu mai vedeam soluția unui caz complicat.

Din exterior, profesia dumneavoastră, de chirurg oncolog pare… un coșmar. Evident, este greșit să gândim astfel… dar omul de rând trece pe trotuarul celălalt când întâlnește spitalul unde i-a fost operat cineva drag de cancer. De unde vă luați puterea să înfruntați zi de zi cel mai oribil cancer?

Nu înfrunt doar un tip de cancer. Pe lângă cancerele din sfera hepato-bilio-pancreatică și metastazele hepatice și perioneale din alte cancere, de ceva vreme am o preocupare reală pentru cancerul de sân, în care lucrurile sunt de multe ori mai optimiste. E ciudat cum am ajuns eu să operez cancer de sân – inițial veneau la mine doar paciente cu forme grave și avansate, în special pentru metastaze hepatice și ulterior au început să vină tot mai multe paciente, inclusiv în stadii inițiale și am descoperit o lume fascinantă și extrem de complexă, care astăzi reprezintă una din preocuparile mele.

Ce vă face fericit? Unde vă descărcați de fantomele atâtor războaie pe care le purtați zilnic?

Sunt multe lucruri care mă fac fericit. Sunt un om simplu care apreciază micile bucurii ale vieții. Nimic special. Împreună cu un prieten din copilărie și actual antrenor am format în urmă cu 3 ani o echipă de Rugby amator cu scopul de a susține echipa de rugby la care joacă cei doi fii ai mei. Și am strâns fără să ne dăm seama, un gentlemen club de la care am avut foarte mult de învățat și știți, acești ani au fost o lecție continuă, atât pentru mine, cât și pentru Antonio Dumitru (antrenorul echipei).

Dr. Octav Ginghină și Antonio Dumitru, antrenorul clubului de minirugby din Complexul Sportiv Tei
Sunt oameni care vă laudă pe forumuri și vă mulțumesc că le-ați salvat viața. Aveți o relație specială cu divinitatea?

Cred ca toți chirugii au o relație specială cu divinitatea. Nu prea sunt chirurgi atei. Nici prea mulți chirurgi practicanți. Înjurăm prea mult cred. Dar și când un chirurg înjură în sală, cel mai des tumora pe care se luptă să o scoată, este probabil tot un fel de rugăciune.

În ultimii ani numărul bolnavilor de cancer a crescut. Au crescut, direct proporțional, și șansele de supraviețuire ale pacienților? Vorbim cumva de boala sec. 22?

Noi trăim mai mult și celulele canceroase au mai mult timp să apară. Supraviețuirile au crescut cu siguranță în multe tipuri de cancer. Cel de pancreas nu e inclus, din păcate, în această statistică optimistă. Gândiți-vă – este cel mai profund organ din abdomen. Avem probleme cu prevenția și depistarea precoce la cancerul de piele. Un screening la pancreas este greu de imaginat azi. Eu sper ca în viitor lucrurile să avanseze, iar boala aceasta în secolul 22 să fie o amintire tristă. Și să-i găsim vindecarea în acest secol.

Credeți în medicina naturistă? Natura poate vindeca atunci când nu poate medicul?

Dacă eu cred în medicina naturistă în locul medicinei tradiționale – absolut nu. Dacă ne poate ajuta sau poate aduce lucruri bune? Cu siguranță. Dar nu mă pricep deloc la aceste lucruri. Totuși, există o sumedenie imensă de șarlatani care vând speranțe deșarte pacienților oncologici, promițând vindecări miraculoase. Din fericire, Divinitatea aceea cu care chirurgii au o relație specială le rezervă o soartă sinistră acestor șarlatani. Nu înseamnă că toți cei care practică medicină naturistă sunt șarlatani.

Când ați mâncat ultima oară de la fast-food?

Recent, dar nu îmi amintesc exact. Mâncarea de la fast-food este extrem de gustoasă după părerea mea, dar și nesănatoasă. Dacă este o excepție în dieta noastră, nu cred că este o mare problemă. Nu uitați că și 20% din cei care fac cancer pulmonar nu au fost niciodată fumători. Nu există doar un factor etiologic pentru cancer. Dar cea mai bună decizie pentru a evita aproape toate tipurile de cancer este să vă lăsați de fumat. Răspunsul acela cvasi-amuzant: de ceva trebuie să mor – pe care îl dau mulți fumători, este o iluzie pe care o hrănesc ei. Cu siguranță toți vom muri, dar fumătorii mor mai des cu membre amputate, cu paralizii și necesitând îngrijirea celor din jur. Deci să fumezi este un act de egoism. Chiar și pacienți cu cancere avansate, au supraviețuiri mai bune când se lasă de fumat.

Care este cel mai nociv obicei al românilor cu efecte catastrofale asupra sănătății?

Nu știm să fim fericiți. Nu e greu deloc să fii fericit. Dar nu știm. Nu avem timp, nu avem bani sau alte scuze pentru a nu ști să fii fericit și pentru a nu aprecia ce avem. Data viitoare când ne enervăm în trafic (și eu mă enervez, să știți ), că nu ajungem la timp undeva, ar fi util să ne gândim la pacienții oncologici, blocați undeva pe culoare reci și neprietenoase așteptând perfuzii ce le aduc suferință imediată pentru speranța unor zile în plus. Nefericirea este o problemă de sănătate greu de tratat și care aduce, din păcate, mulți pacienți la oncologie.

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office