Femeile care beau sucuri în timpul sarcinii ar putea avea copii astmatici

Publicat in Sanatate & Frumusete 10 Ianuarie 2018 178 ori
Google+ WhatsApp
Femeile care beau sucuri în timpul sarcinii ar putea avea copii astmatici
Femeile care beau sucuri în timpul sarcinii ar putea avea copii astmatici

Femeile care beau sucuri în timpul sarcinii ar putea avea copii astmatici. Efectele se vor vedea după şapte ani de la naştere.

Astmul bronşic este o boală care poate surveni la orice vârstă, dar de obicei debutează în timpul copilăriei. Un studiu făcut în America scoate la iveală că afecţiunea poate fi provocată şi de consumul de băuturi dulci, care conţin fructoză. Fie că le bea mama în timpul sarcinii sau copilul în primii ani de viaţă.

Specialiştii americani au analizat 1.068 de mame de la primul trimestru de sarcină până când cei mici au împlinit trei ani şi le-au calculat aportul zilnic de fructoză.

Copiii care au băut mai dulce, adică peste 40 de grame de fructoză zilnic, au fost cu 64% mai predispuşi la astm. De altfel, la finalul studiului, 19% dintre copii au dezvoltat boala.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office