8 trenduri pe care le poartă toate fashion girls în acest moment

Publicat in Sanatate & Frumusete 03 Aprilie 2017 383 ori
Google+ WhatsApp
8 trenduri pe care le poartă toate fashion girls în acest moment
8 trenduri pe care le poartă toate fashion girls în acest moment

Sacouri cu umeri pronunţaţi
După ce în ultimele sezoane designerii au făcut nenumărate referinţe la moda anilor ’90, estetica anilor ’80 şi ’70 (reinterpretată, bineînţeles) este cea care domină în prezent tendinţele.

 

 

Dacă un sacou cu umeri laţi şi înalţi pare o piesă dificil de purtat, să ştii că nu e chiar deloc! Ba mai mult, graţie volumului de la nivelul umerilor, face ca restul siluetei să pară mai zveltă. Deja am reperat sacouri stil 80s power dressing pe cele mai cool fashion girls. Le poţi purta cu colanţi, într-un omagiu adus imaginii iconice a lui Grace Jones, sau le poţi asorta cu skinny jeans şi cu un hanorac.

Centuri stil corset
Ce metodă mai bună să creezi cea mai feminină formă de siluetă - cea stil clepsidră - decât accentuând punctul cel mai îngust al taliei? Sezonul acesta, centurile stil corset (din piele sau chiar din material textil, simple sau strânse cu şiret) sunt printre cele mai hot accesorii. Poţi să le porţi cu rochii, sau arată senzaţional şi cu un outfit casual compus din jeanşi şi un pulover.


Dresuri plasă
E imposibil să nu fi observat că toată lumea poartă deja dresuri plasă! Dacă nu eşti sigură cum/când/unde e ok să le porţi (sunt, totuşi, un accesoriu cu tentă provocatoare), află aici câteva metode de a le încorpora discret şi fără niciun pic de efort în outfiturile de zi cu zi!


Roz
Dacă roşul va fi culoarea toamnei (află aici de ce spun asta), rozul este fără doar şi poate culoarea verii 2017. Unde întorc capul, văd ceva roz, indiferent dacă e vorba despre o nuanţă pastel sau despre un fuchsia turbat. Găseşte-ţi şi tu nuanţa de roz preferată şi poart-o cu îndrăzneală!


Bucket bags 2.0
Bucket bags nu sunt deloc ceva nou - le tot vedem adesea de ceva vreme, mai ales de când cele de la Mansur Gavriel au devenit printre cele mai dezirabile IT bags ale momentului. Sezonul acesta, însă, vine cu un update - noile bucket bags vin în forme structurate şi cu mânere scurte.


Halate
Sunt super fashionable în acest moment, şi partea cea mai bună e că sunt nu numai super comode, ci şi genul de piesă de îmbrăcăminte care are acel aer effortless extrem de cool. Nu contează prea mult ce ai pe dedesubt - o rochie, un tricou şi jeanşi, sau chiar nimic! - dar nu uita să le strângi în talie cu un cordon sau o curea. Mai mult, există modele pe toate gusturile - din pluş moale, cu aer sporty casual, sau din mătase ori brocart, cu reminiscențe boudoir.


Genţi miniaturale
Pune la păstrare pentru moment gențile de dimensiuni mari şi poartă în schimb o poşetă miniaturală. Genţile micuţe sunt hitul sezonului în materie de accesorii.

Piele lăcuită
Pielea lăcuită are un aspect extrem de cool şi nici măcar nu mai e nevoie să incluzi vreun alt detaliu de efect în cazul ţinutei, atâta vreme cât ai o piesă din acest material - poate fi o jachetă, o pereche de pantaloni, nişte pantofi, o centură, sau orice vrei tu.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office