Proteinele SARS-CoV-2 care provoacă infarct și accident vascular cerebral au fost identificate. Vor putea fi produse noi tratamente

Publicat in Sanatate & Frumusete 06 Noiembrie 2021 4337 ori
Google+ WhatsApp
Proteinele SARS-CoV-2 care provoacă infarct și accident vascular cerebral au fost identificate. Vor putea fi produse noi tratamente
Proteinele SARS-CoV-2 care provoacă infarct și accident vascular cerebral au fost identificate. Vor putea fi produse noi tratamente

Oamenii de știință israelieni au identificat proteinele coronavirusului care declanșează accidente vasculare cerebrale și infarcturi la pacienții Covid-19. Aceasta reprezintă o descoperire care, potrivit oamenilor de știință, deschide calea pentru producerea unor noi tratamente, transmite The Times of Israel.

Oamenii de știință au făcut descoperirea „trăgând cu ochiul în cutia neagră a virusului", a afirmat doctorul Ben Maoz de la Universitatea Tel Aviv. El a explicat pentru Times of Israel că echipa sa a analizat toate cele 29 de proteine ale virusului pentru a afla care dintre ele face prăpăd în sistemul vascular.

„Coronavirusul nu este doar boala respiratorie pe care o știam, și am identificat proteinele care pun pacienții într-un risc crescut de accident vascular cerebral, infarct și alte probleme asociate sistemului vascular", a spus Maoz.

El a identificat cele cinci proteine din SARS-CoV-2 care duc la probleme vasculare, rezultate publicate în jurnalul eLife, revizuit de colegii de breaslă.

„Această muncă ar putea ajuta oamenii de știință să dezvolte medicamente pentru a contracara efectele coronavirusului asupra sistemului vascular, oferind o înțelegere privind care proteine mai exact, sau bucăți din virus, sunt cauza problemelor", spune Maoz.

Laboratorul său, care se concentrează pe inginerie biometrică și neuroștiință, a colaborat cu profesorul Uri Ashery și alți cercetători de la Universitatea Tel Aviv pentru a crea o simulare a sistemului vascular uman și pentru a observa impactul tuturor celor 29 de proteine ale coronavirusului. Din analiza lor, au reușit să identifice care dintre acestea afectează sistemul vascular și cum.

„Nu numai că am descoperit care proteine au un impact asupra sistemului vascular, ci și am văzut mai exact cum exercită efectul lor", spune Maoz. „Ceea ce am găsit este că aceste proteine specifice fac vasculatura mai permeabilă. Tuburile devin mai poroase și nu pot reține lichidul așa cum ai spera. Această informație este de asemenea valoroasă în eforturile pentru a dezvolta medicamente".

Maoz speră să pună bazele pentru un tratament mai nuanțat al coronavirusului.

„Până în ziua de azi, virusul a fost tratat ca o singură entitate, în ciuda faptului că afectează dieferite părți ale corpului în moduri diferite", a spus acesta.

„Toate dovezile arată că virusul dăunează grav vaselor de sânge sau celulelor endoteliale care se desfășoară pe vasele de sânge. Sper că cercetarea noastră va fi folositoare în a permite un tratament mai precis".

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.