Un medic virusolog anunță noi simptome în infecția cu coronavirus. Ce a observat
Un prestigios medic și cercetător german a anunțat că infecția cu coronavirus poate induce simptome pe care medicii le-au descoperit pe parcurs, printre care lipsa mirosului și a gustului. Dezvăluirea a fost făcută de doctorul virusolog Hendrik Streeck pentru publicația Frankfurter Allgemeine. Acesta susține că pacienții care tocmai au fost infectați cu noul coronavirus suferă de lipsă de miros în așa măsură încât nu mai pot simți nici măcar scutecele murdare ale bebelușilor.
'Aproape toate persoanele pe care le-am intervievat, ceea ce înseamnă mai mult de două treimi, au spus că și-au pierdut mirosul și gustul pentru câteva zile bune. Aceste simptome sunt atât de grave încât o mamă nu a putut mirosi scutecul plin al copilului ei. Alții nu mai puteau mirosi șamponul, iar în alte cazuri, mâncarea nu mai avea niciun gust', a declarat acesta.
'Nu putem spune sigur când apar aceste simptome, dar bănuim că după câteva zile de la infectare', a mai adăugat dr Hendrik Streeck.Omul de știință a adăugat că și diareea poate fi un simptom, de asemenea, mult mai întâlnit decât s-a crezut inițial. 'Diareea apare, la persoanele infectate, la 30% din cazuri'.
În Germania, sunt în prezent peste 13.000 de cazuri de persoane diagnosticate cu coronavirus, iar 31 și-au pierdut viața. Alături de Italia și Spania, Germania este una dintre cele mai afectate țări din Europa.
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: