Medicamente pentru răceală: Ce funcţionează cel mai bine, în funcţie de simptome

Publicat in Sanatate & Frumusete 06 Februarie 2019 844 ori
Google+ WhatsApp
Medicamente pentru răceală: Ce funcţionează cel mai bine, în funcţie de simptome
Medicamente pentru răceală: Ce funcţionează cel mai bine, în funcţie de simptome

Cea mai bună cale de evitare a răcelilor este să ai un sistem imunitar eficient. Dacă ne îmbolnăvim, medicamentele împotriva răcealii uşurează simptomele. Care sunt cele mai bune.

O dietă bogată în fructe şi legume, adică în vitamine şi minerale, întăresc sistemul imunitar şi ajută organismul să facă faţă infecţiilor, sunt de părere specialiştii. Exerciţiile fizice au şi ele acelaşi efect asupra imunităţii, potrivit adevarul.ro. Dacă totuşi ne-am îmbolnăvit, e bine să ştim că medicamentele împotriva răcelii se adresează simptomelor.

Adică, pot uşura tusea, nasul înfundat, durerile de cap şi de gât, precum şi cele musculare. Pentru fiecare simptom în parte există un alt medicament, iar atunci când mergem la farmacie e bine să ştim că medicamentul împotriva răcelii care a funcţionat pentru prietenul nostru nu este obligatoriu să funcţioneze şi pentru noi.

În medie, răcim de două-trei ori pe an, fiecare episode de răceală durând între 7 şi 14 zile, indiferent dacă facem tratament sau nu. Ce câştigăm în prezenţa tratamentului este un confort mai mare şi o calitate a vieţii mai bună.

Descongestionante. Ce efecte secundare au

Astfel, dacă nasul înfundat şi sinusurile ne dau bătăi de cap, un descongestionant poate fi de ajutor. Acesta acţionează repede,desfundă nările şi putem respire mai uşor. Îl putem folosi doar pe el ca medicament împotriva răcelii sau îi putem alătura un antihistaminic.

De reţinut că efectele secundare sunt de creştere a ritmului cardiac, de anxietate şi tulburări ale somnului. Unele descongestionante – precum pseudoefedrina şi fenilefrina – pot creşte tensiunea arterială, astfel că pacienţii cu hipertensiune ar trebui să consulte medicul sau farmacistul pentru a vedea care este cel mai bună soluţie de tratament în cazul respectiv.

Cât de des trebuie utilizate picăturile pentru nas? Nu mai mult de trei ori pe zi, pentru că, altminteri, se ajunge la ceea ce medicii numesc efect de revenire.

Ca orice medicament împotriva răcelii, şi picăturile pentru nas pot avea efecte secundare. Printre acestea, se pot număra tulburările de somn, agitaţia şi problemele la urinare. Descongestionantele pot fi înlocuite cu spray-ul cu soluţie salină. Acestea acţionează mai încet, dar curăţă nasul de mucus fără efecte secundare.

Ce medicamente împotriva răcelii tratează febra şi durerea

Febra este semn că sistemul imunitar luptă împotriva infecţiei. Unii medici nu recomandă scăderea febrei decât la copii, la persoanele în vârstă şi la pacienţi care suferă de boli cardiace sau de plămâni. Dacă totuşi febra ne face să ne simţim inconfortabil este în regulă să luăm medicamente împotriva acestui simptom.

Persoanele tinere, sub 20 de ani, ar trebui să evite aspirina. Acetaminofenul şi ibuprofenul sunt cele mai bune medicamente, care reduc febra, dar uşurează şi durerile musculare.

Durerile de gât se diminuează dacă bem multe lichide şi facem gargară cu apă sărată. Gargara se prepară dintr-o linguriţă de sare la o cană cu apă. Totodată, lichidele consumate ajută organismul să le înlocuiască pe cele pierdute prin febră.

Zincul. Cât de eficient este ca medicament împotriva răcelii

Unele studii recente sugerează că, dintre medicamentele împotriva răcealii, zincul se numără printre mineralele care ar uşura simptomele şi ar reduce durata infecţiei. Alte studii însă, susţin că nu funcţionează decât ca placebo.

The Food and Drug Administration – FDA – din SUA, agenţia federală pentru sănătate şi servicii medicale, avertizează că unele spray-urile nazale cu zinc au provocat pierderi permanente ale mirosului, astfel că beneficiile acestui mineral s-ar putea să fie mai mici decât riscurile.

Cât despre alt remediu natural împotriva răcelii– echinacea – studiile sunt şi ele contractorii. Potrivit unor cercetări, extractul de echinacea ar avea un efect de stimulare a sistemului imunitar ajutându-l să lupte cu germenii. Potrivit unor date din 2014, remediul are însă un foarte scăzut efect de prevenire a răcelilor.

Două studii finanţate de Centru Naţional de Medicină Alternativă Complementară din SUA, realizate atât pe copii, cât şi pe adulţi, nu a relevat niciun beneficiu al acestei plante în combaterea răcelii.

Vitamina C previne răceala

Cercetări recente au arătat că este utilă în prevenirea răcelilor la anumite persoane cum sunt cele care obişnuiesc să facă mult sport. Există şi dovezi că prezenţa acestei vitamine scurtează durata răcelii. Astfel, un studiu a arătat că răceala a durat mai puţin la persoanele care au luat o doză mare de vitamina C – 8 grame – în prima zi în care s-au îmbolnăvit.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Cloe.ro

Fluxul nu a fost găsit.