Descoperire a psihologilor: Cât eşti de predispus la depresie iarna, în funcţie de culoarea ochilor

Publicat in Sanatate & Frumusete 04 Decembrie 2018 329 ori
Google+ WhatsApp
Descoperire a psihologilor: Cât eşti de predispus la depresie iarna, în funcţie de culoarea ochilor
Descoperire a psihologilor: Cât eşti de predispus la depresie iarna, în funcţie de culoarea ochilor

Cercetătorii britanici sunt de părere că ochii căprui pot crește riscul apariției tulburării afective de sezon. SAD (seasonal affective disorder) este o formă de depresie pe care oamenii o experimentează în anumite perioade ale anului sau în timpul unui anotimp specific. Cei mai mulți sunt afectați de tulburare afectivă de sezon în timpul iernii. Numim acest tip de depresie depresie de iarnă.

Iar studiul efectuat de psihologii de la Universitatea South Wales din Marea Britanie arată că persoanele cu ochi căpru sunt mai predispuse să sufere de SAD. Profesorul Lance Workman a găsit o legătură între ochii căprui și depresia de sezon care apare de obicei când ziua începe să se scurteze, potrivit tabu.ro.

Predispoziția celor cu ochii căprui pentru depresia de iarnă

Expertul a lucrat la studiul „Blue eyes keep the blues away: the relationship between SAD, lateralized emotions, and eye color” (Ochii albaștrii țin depresia la distanță: relația dintre depresia de iarnă, sentimente și culoarea ochilor) cu 175 de studenți de la Universitatea South Wales și de la Universitatea Girne American din Cipru pe care i-a invitat să participe la un sondaj de opinie.

Workman a constatat că subiecții cu ochi căprui aveau mult mai multe șanse să experimenteze depresia de sezon față de cei cu ochii albaștri. Studiile anterioare arată că femeile cu ochi de culoare deschisă suferă mai puţin din cauza anxietăţii după naştere, prezintă rate mai scăzute de depresie şi au mai puţine gânduri negative.

Aceste dezvăluiri au fost făcute de un profesor de la Universitatea Pittsburgh în cadrul conferinţei anuale organizate de American Pain Society, la începutul acestui an.

Femeile sunt de patru ori mai susceptibile de a suferi de tulburare afectivă de sezon, dar nu s-a descoperit până în prezent niciun factor de risc. Rezultatele cercetării sunt încă neconcludente, deoarece nu s-a găsit cauza precisă care să explice relația dintre SAD și ochii căprui.

Mutație genetică

Pentru a demonstra că există o legătură specifică între depresia de sezon și ochii căprui, coordonatorul studiului a cules date de la persoane care trăiesc la latitudini diferite. În cazul de față, 51 de grade nord (Marea Britanie) și 35 de grade nord (Cipru). El a examinat, de asemenea, relația dintre culoarea ochilor și nivelurile de variabilitate a dispoziției raportată la anotimp. Nu a descoperit diferențe semnificative între eșantioane pe baza latitudinii, dar a descoperit o diferență semnificativă între persoanele cu ochi albaștri sau cu ochi deschiși la culoare și cele cu ochi căprui în ambele eșantioane.

Workman sugerează că oamenii au suferit o mutație genetică, cu circa 10.000 de ani în urmă, atunci când popoarele au migrat spre nord, ca o formă de protecție împotriva tulburărilor afective de sezon. Așa se explică, poate, de ce ești mai predispus că suferi de SAD în Scandinavia sau America de Nord decât lângă Ecuator.

Popoarele nordice au pielea și ochii în nuanțe deschise ca să permită luminii să pătrundă pentru sintetizarea vitaminei D, cunoscută și ca vitamina soarelui.

Cum ne ajută ea? Vitamina D joacă un rol esenţial în dezvoltarea şi funcţionarea cerebrală, iar studiile confirmă că administarea dozelor crescute de vitamina D sunt asociate cu o ameliorare vizibilă a simptomelor depresiei.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office