Cum poate fi evitat cancerul: Uleiul de cătină, o minune pentru sănătate

Publicat in Sanatate & Frumusete 17 Octombrie 2018 403 ori
Google+ WhatsApp
Cum poate fi evitat cancerul: Uleiul de cătină, o minune pentru sănătate
Cum poate fi evitat cancerul: Uleiul de cătină, o minune pentru sănătate

Cancerul e una dintre bolile care distrug mii de vieţi în fiecare an. Milioane de oameni se tem să nu aibă această boală cruntă, iar medicii se chinuie să găsească medicamentul minune. Există însă şi modalităţi prin care putem reduce riscul apariţiei cancerului. Una dintre acestea este folosirea uleiului de cătină.

Datorită substanțelor nutritive conținute, uleiul de cătină acționează ca un tonic general, ajută la întărirea sistemului imunitar, combate stresul și contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire.

Uleiul de cătină este bogat în vitaminele A, B, C, și în minerale cum sunt magneziul, calciu și fierul. Mai conține și acizi grași esențiali Omega-3, Omega-6, Omega-7 (bun pentru piele, ten și unghii) și Omega-9. Printre compușii cei mai importanți ai plantei se numără și carotenoidele și serotonina. Aceasta din urmă combate infecțiile din organism și contribuie la vindecarea rănilor și a arsurilor.

Uleiul de cătină este extras din semințele și fructele acestei plante. Constituie un important leac pentru sănătatea epidermei. Se regăsește atât sub forma de ulei, cât și de ceai, însă al doilea nu are o putere atât de mare de vindecare precum uleiul. Este adjuvant în afecțiunile Orl, neurologice, dermatologice, ale aparatului digestiv, ameliorează simptomele bolilor de inimă și este recomandat și în problemele uro-genitale. Reprezintă un remediu pentru tratarea anemiilor. Pentru că are efecte de antiîmbătrânire, industria cosmetică îl folosește ca pe un element important în cremele antiaging, pentru că previne și combate ridurile.

Scapă de oboseală printr-un consum de acizi grași Omega-3 și Omega-7, care se regăsesc în uleiul de cătină și cel de pește. Elimină din dietă alimente care nu fac bine organismului, cum sunt mâncărurile procesate, cafeaua, zahărul alb.

Ai nevoie de circa 150 g de bobițe proaspete de cătină și 150 ml de ulei de măsline. Speli bine boabele de cătină sub jet de apă rece, apoi le lași la scurs. După aceea le mărunțești și le pui într-un borcănel, cu tot cu uleiul de măsline. Pui capacul și lași să stea 3 săptămâni la temperatura camerei. Agiți în fiecare zi borcanul. După ce a trecut perioada respectivă, zdrobești iar bobițele, închizi ermetic recipientul și lași să stea 2 zile, la loc însorit. Scurgi uleiul limpede de la suprafața borcanului, într-un alt borcan din sticlă. Îl păstrezi fie la loc răcoros și întunecos, fie la frigider.

Cum îl administrezi

Iei 10-20 de picături de ulei de cătină, de 3 ori pe zi, minimum 2 săptămâni-maximum 3 luni. Îl iei fie cu miere, fie consumat ca atare sau îl poți pune în salate. Nu uita să ceri înainte de a-l consuma, sfatul unui fitoterapeut.

Datorită proprietăților sale antiinflamatoare și multor tipuri de carotenoide cât și substanțelor anticancerigene (principii amare, arginină, serotonină), uleiul de cătină este un remediu recomandat bolnavilor de cancer. De asemenea, uleiul de cătină este un aliat al ficatului și acționează ca un protector al acestui organ, ajutând la eliminarea toxinelor și substanțelor nocive din organism.

Este recomandat și pentru a reduce riscul de cancer la nivelul ficatului. Substanțele anticancerigene din ulei inhibă dezvoltarea celulelor maligne, întăresc sistemul imunitar, reduc efectele chimioterapiei și ajută la ameliorarea simptomelor apărute în cancerul gastric, pulmonar și rectal.

Pentru a obține rezultate cu ajutorul sau în timpul tratamentului pe bază de ulei de cătină, ai grijă să nu pierzi nopțile și să faci zilnic mișcare pentru a reduce stresul, anxietatea și starea de oboseală.

Pentru că este bogat în antioxidanți, uleiul de cătină luptă împotriva radicalilor liberi, prevenind astfel infecțiile. Un studiu desfășurat la Facultatea de Medicină Kaunas din Lituania a arătat că extractul pur de ulei de cătină este cu 2,4 mai bogat în carotenoide față de celelalte uleiuri. Prin urmare, substanțele cu efect antioxidant sunt mult mai puternice, reducând riscul de apariție a infecțiilor în corp. Uleiul de cătină ajută organismul să distrugă virusurile, bacteriile și în acest mod nu se vor mai produce infecții.

Pentru a stimula sistemul imunitar, ia 30-40 picaturi de ulei de cătină zilnic. Îl consumi simplu sau cu o linguriță cu miere. Nu îl amesteci cu apă, pentru că nu se dizolvă. Poți ține o cură de 14-30 de zile, în funcție de recomandarea specialistului.

Afecțiunile cardiovasculare sunt printre principalele cauze de deces, iar un consum de ulei de cătină reduce nivelul de colesterol rău din organism și previne riscul de boli ale inimii, conform click.ro. Pentru o inimă sănătoasă, contra aterosclerozei, hipertensiunii arteriale dar și contra infarctului, ia ulei de cătină, cum ți-a indicat fitoterapeutul.

Uleiul de cătină nu se recomandă femeilor însărcinate, celor care alăptează, copiilor sub 12 ani, persoanelor alergice și celor care suferă de anumite boli, precum cele de rinichi ori intestine. Printre reacțiile adverse posibile se numără diareea, spasmele abdominale și alte probleme gastrointestinale. Nu trebuie consumat în doze mari deoarece poate duce la deshidratarea organismul și poate afecta rinichii.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office