Joi a avut loc, la Ploiești, o nouă întâlnire între reprezentanții asociațiilor de proprietari și cei ai Primăriei, o nouă încercare a acestora din urmă de a convinge locatarii să se înscrie în programul de reabilitare termică a blocurilor din municipiu.

 

În replică la apelul lansat de primarul Adrian Dobre,  asociațiile de proprietari ridică, și ele, problemele cu care se confruntă. Cei mai mulți administratori s-au plâns de faptul că nu dețin cărțile tehnice ale imobilelor, iar întocmirea acestor documente indispensabile pentru înscrierea în program presupune costuri suplimentare pentru locatari.

Primarul Adrian Dobre le-a explicat că, în acest sens, administrația locală nu are cum să le vină în ajutor, așa că s-a trecut, până la urmă, la discuții diverse, pornite de la reclamații privind poluarea fonică, durata litigiilor cu restanțierii sau chiar... semaforizarea, scrie telegrama.ro.

Această campanie pentru începerea unui program amplu de reabilitări termice a început încă dinaintea alegerilor locale, fiind unul dintre punctele pe care a mizat actualul primar Adrian Dobre. La momentul respectiv, acesta vorba despre lucrări cu costuri zero pentru proprietari.

 

Programul propus după alegeri s-a tradus, însă, într-o finanțare de la Uniunea Europeană care să acopere până la 60% din cheltuielile eligibile ale proiectelor, diferenţa urmând să fie suportată de municipalitate şi de asociaţiile de proprietari. Pentru cheltuielile neeligibile, acestea vor fi împărţite între bugetul local (75%) şi proprietarii imobilelor (25%).

Până acum, Primăria a organizat mai multe întâlniri, precum cea de joi, și a tipărit afișe informative, în special pentru administrațiile de proprietari din blocurile de pe axa nord-sud. Beneficiarii nu se înghesuie, însă, să se înscrie în program.

Primarul Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a organizat o întâlnire cu asociațiile de proprietari de pe axa Nord - Sud, în vederea implementării proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor, cu fonduri europene.

 

În cadrul evenimentului, găzduit de Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, au fost prezentate variantele de finanțare disponibile pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, precum și detalii despre implementarea proiectului.

Bugetul minim al unui proiect de creștere a eficienței energetice la o clădire rezidențială este de 100.000 euro, iar cel maxim de 5 milioane de euro. Un proiect poate cuprinde cel mult 10 blocuri de locuințe cu minim 2 niveluri (P+2).

Asociația de proprietari va contribui financiar după cum urmează:

– 25% din valoarea lucrărilor de intervenție a apartamentelor cu destinație locuință (inclusiv a apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfășoară activitate economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice.

și

– 100% din valoarea lucrărilor de intervenție aferente spațiilor comerciale sau spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, apartamentelor cu destinație locuință aflate în proprietatea persoanelor juridice, a UAT sau a autorităților și instituțiilor publice.

Persoanele cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreținere, persoanele care realizează venituri medii nete lunare pe membru sub câștigul salarial mediu net pe economie, veteranii de război și soțul/soția acestora, pensionari ale căror venituri medii nete lunare pe persoană sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie pot beneficia de ajutoare de natură socială pentru reabilitarea termică a locuinței din partea Municipiului Ploiești. Contribuția acestora nu poate fi mai mică de 3,5% din valoarea lucrărilor.

Conform OUG 18/2009, susținerea cotei de 25% de către proprietarii va fi realizată într-un termen de 10 ani, prin taxa de reabilitare termică. Astfel, această taxă nu va pune o presiune ridicată pe bugetul familiei.

În vederea realizării lucrărilor de intervenție de reabilitare termică a blocurilor de locuințe este  obligatorie obținerea acordului a minim 66,66% (doua treimi) din totalul proprietarilor. De asemenea, pentru lucrări care presupun intervenții în apartamente, este obligatorie obținerea acordului a 100% din totalul proprietarilor.

LUCRĂRI DE REABILITARE TERMICĂ PENTRU CARE ESTE NECESAR ACORDUL A 2/3 DIN TOTALUL PROPRIETARILOR BLOCULUI DE LOCUINȚE:

I.A - Lucrări de reabilitare termică a anvelopei:

  • izolarea termică a fațadei – parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente sau a geamului, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuințe, cu tâmplărie termoizolantă pentru îmbunătățirea performanței energetice a părții vitrate, tâmplărie dotată cu dispozitive/fante/grile pentru aerisirea controlată a spațiilor ocupate și evitarea apariției condensului pe elementele de anvelopă;
  • izolarea termică a fațadei – parte opacă, inclusiv termo-hidroizolarea terasei (hidroizolarea terasei nu este eligibilă fără termoizolarea acesteia), respectiv termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, în cazul existentei șarpantei, cu sisteme termoizolante;
  • închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeților;
  • izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul în care, prin proiectarea blocului, sunt prevăzute apartamente la parter.

I.B - Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire sau a sistemului de furnizare a apei calde de consum

  • Repararea/înlocuirea cazanului și/sau arzătorului din centrala termică de bloc/scară, repararea/înlocuirea centralei termice de bloc/scară, în scopul creșterii randamentului și al reducerii emisiilor de CO2
  • Reabilitarea și modernizarea instalației de distribuție a agentului termic - încălzire și apă caldă de consum, parte comuna a clădirii tip bloc de locuințe, include montarea de robinete cu cap termostatic la radiatoare și izolarea conductelor din subsol/canal termic, în scopul reducerii pierderilor de căldură și al creșterii eficienței energetice.

I.C - Instalarea, după caz, a unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile - panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldură și/sau centrale termice pe biomasă, inclusiv achiziționarea acestora, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră, etc.

I.D - Alte activități care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor componentei

  • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, aferente părților comune ale blocului de locuințe;
  • înlocuirea lifturilor;
  • implementarea sistemelor de management al funcționării consumurilor energetice: achiziționarea și instalarea sistemelor inteligente pentru promovarea și gestionarea energiei electrice/gazelor naturale;
  • întocmirea de strategii pentru eficiența energetica (ex.strategii de reducere a CO2) care vizează realizarea de proiecte care pot fi implementate prin POR 2014 – 2020.

II. Măsurile conexe care contribuie la implementarea componentelor – eligibile în limita a 15% din valoarea investiției/bloc de locuințe

  • înlocuirea circuitelor electrice în părțile comune - scări, subsol, etc.;
  • repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocului de locuințe;
  • construirea/repararea acoperișului tip terasă/șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă;
  • demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa blocului de locuințe, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție;
  • repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura blocului de locuințe;
  • repararea/înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și/sau a colectoarelor de canalizare menajeră și/sau pluvială din subsolul blocului de locuințe, până la căminul de branșament/de racord, după caz;
  • măsuri de reparații/consolidare a clădirii, acolo unde este cazul (lucrările de reparații/consolidare nu vizează intervenții anterioare neautorizate);
  • crearea de facilități/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces);
  • refacerea finisajelor interioare aferente spațiilor comune din bloc (casa scării);
  • procurarea și montarea lifturilor în cadrul unui bloc prevăzut din proiectare cu lifturi, care are casa liftului, dar care nu are montate lifturile respective/modernizare lifturi existente.

 

LUCRĂRI DE REABILITARE TERMICĂ PENTRU CARE ESTE NECESAR ACORDUL A 100% DIN TOTALUL PROPRIETARILOR BLOCULUI DE LOCUINȚE

  • repararea/înlocuirea instalației de distribuție între punctul de racord și planșeul peste subsol/canal termic, inclusiv izolarea termică a acesteia, în scopul reducerii pierderilor de căldură și masă, precum și montarea robinetelor cu cap termostatic la radiatoare și a robinetelor de presiune diferențială, la baza coloanelor de încălzire, în scopul creșterii eficienței sistemului de încălzire, prin autoreglarea termohidraulică a rețelei;
  • închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeților;
  • montarea echipamentelor de măsurare individuală a consumurilor de energie pentru încălzire și apă caldă de consum;
  • realizarea lucrărilor de branșare/rebranșare a blocului de locuințe/apartamentului la sistemul centralizat de producere și furnizare a energiei termice;
  • refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție;
  • repararea/refacerea canalelor de ventilație din apartamente, în scopul menținerii/realizării ventilării naturale a spațiilor ocupate.

În vederea depunerii si derulării proiectelor, se va încheia un contract de mandat intre Asociațiile de proprietari și Municipiul Ploiești, iar ca anexă, se va atașa Tabelul centralizator al proprietarilor blocului de locuințe din care rezulta acordul a minim 66,66% (doua treimi) din totalul proprietarilor sau 100% din totalul proprietarilor (pentru lucrări ce presupun intervenția in apartamente).

Lista documentelor care trebuie depuse de către Asociațiile de Proprietari poate fi consultată mai jos:

  • Extras din Cartea tehnică a clădirii, fișa tehnică a acesteia, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau orice alt document suport (pentru fiecare componentă), din care să rezulte faptul ca respectiva clădire a fost construită în perioada 1950 – 1990
  • Tabelul centralizator al proprietarilor blocului, prin care își exprimă acordul în vederea participării la Programul de Reabilitare energetică a blocurilor de locuințe
  • Un document justificativ pentru demonstrarea corespondenței denumirii menționate în cartea tehnică/fișa tehnică a blocului/alt document suport cu actuala denumire (adresă) a blocului (dacă este cazul)
  • Hotărârea/Hotărârile Adunării Generale a Asociației/lor de Proprietari, prin care se aprobă solicitarea finanțării la Programul Operațional Regional (POR) 2014 - 2020, Axa prioritara 3 - Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei si a utilizării energiei din surse regenerabile in infrastructurile publice, inclusiv in clădirile publice, si in sectorul locuințelor, Operațiunea A -  Clădiri rezidențiale
  • Tabelul Centralizator al lucrărilor efectuate ulterior construcției blocului
  • Pentru a demonstra intenția de intrare în legalitate/demolare a unor lucrări executate anterior, fără autorizație de construire, se anexează, după caz, Hotărârea AGAP privind demararea procesului de intrare în legalitate/declarațiile pe proprie răspundere ale proprietarilor, precum si o declarație a UAT că acest proces va avea loc, în condițiile legii.
  • Situația apartamentelor declarate la ONRC ca sediu social sau punct de lucru, dacă desfășoară sau nu activitate economică
  • Declarațiile pe propria răspundere ale proprietarilor apartamentelor declarate ca sedii sociale (fără a desfășura activitate economică), prin care aceștia declară faptul că în apartament nu se desfășoară nicio activitate economică și faptul că acesta are destinație exclusiv de locuință, sub sancțiunile prevăzute de Codul Civil și Codul Penal.
  • Orice alte documente și informații necesare elaborării documentației, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă.

Pentru mai multe detalii, reprezentanții asociațiilor de locatari pot apela numărul de telefon 0244/51.66.99, interior 513, Serviciul Monitorizare Asociații de Proprietari: luni, marți, joi între orele 8.30 – 16.30, miercuri 8.30 – 18.30, vineri 08.30 – 16.30.

Veste bună pentru 200 de familii din Ploiești care locuiesc în bocurile 9 B1 – B2 şi 9 C situate pe strada Băneşti, în blocul 9 D1 – D2, de pe Bulevardul Republicii şi în blocul 9E de pe strada Sinăii.

 

 

Primăria Ploiești a semnat contractul de reabilitare termică a acestor imbolile, costurile urmând a fi suportate din fonduri europene, de la bugetul national, bugetul local şi de la proprietarii de apartamente.

Valoarea totală a contractului de finanţare pentru reabilitarea termică a celor patru blocuri din Ploieşti este de peste 3,59 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de peste 3,55 milioane de lei.

Contractul de finanţare are o durată de implementare de 7 luni.

Acesta este cel de-al treilea contract semnat de Primăria Ploiești pentru reabilitarea termică a blocurilor. Valoarea totală a fondurilor nerambursabile obținute de administrația publică locală prin Regio este de peste 4,6 milioane lei.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.