Statul Islamic e lovit în plin: A pierdut 500 de teroriști dintr-un foc
Peste 500 de presupuşi membri ai organizaţiei Statul Islamic (SI) au fost reţinuţi în timp ce încercau să părăsească fieful jihadist Fallujah printre sutele de locuitori care se refugiau din cauza luptelor din acest oraş situat la circa 50 km vest de Bagdad, potrivit poliţiei irakiene, relatează luni AFP.
"Am arestat 546 de presupuşi terorişti care au fugit profitând de deplasările familiilor strămutate (care au părăsit oraşul) în ultimele două săptămâni", a declarat şeful poliţiei din provincia Al-Anbar, Hadi Rzayej, precizând că "mulţi dintre ei aveau cărţi de identitate false".
Hadi Rzayej a făcut declaraţiile respective la liziera de sud a Fallujah, unde forţele irakiene întreprind de trei săptămâni o ofensivă pentru a prelua controlul oraşului de la gruparea jihadistă.
La sosirea lor în sectoarele controlate de către forţele guvernamentale, bărbaţii - adolescenţi şi adulţi - sunt controlaţi separat. Unii sunt eliberaţi după câteva ore, iar alţii sunt reţinuţi pentru a fi interogaţi mai mult.
Circa 50.000 de civili erau blocaţi în centrul oraşului până săptămâna trecută.
Armata irakiană a deschis sâmbătă un culoar securizat la sud-vest de Fallujah care le-au permis mai multor mii de persoane să părăsească oraşul şi să se refugieze în tabere amenajate în sectoarele controlate de către guvern.
Potrivit unor estimări, între 1.000 şi 2.500 de combatanţi ai Statului Islamic s-ar afla încă în Fallujah.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul