O cunoscută televiziune din România îşi întrerupe emisia
Kanal D a fost sancționată de CNA cu întreruperea emisiei timp de zece minute. În același timp, Antena 1 a primit amenda maximă de 200.000 de lei pentru depășirea timpului legal de difuzare de publicitate.
Mai multe posturi de televiziune au fost sancționate de Consiliul Național al Audiovizualului pentru nerespectarea articolului 35 din Legea Audiovizualului privind proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping difuzate într-un interval de o oră.
În cazul Kanal D, a fost aplicat articolul 95, punctul 1. a. din Legea Audiovizualului: "În cazul săvârșirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) și la art. 91 alin. (1), Consiliul poate decide aplicarea uneia dintre următoarele sancțiuni: a) obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 și 19,10, numai textul deciziei de sancționare".
Depășirile timpului regulamentar de publicitate au fost măsurate în urma monitorizărilor din lunile noiembrie și decembrie 2015, conform Agerpres.
Astfel, în noiembrie, Antena 1 a avut 126 de depășiri, însemnând 6 ore, 1 minut și 20 de secunde, iar Kanal D — 141 de depășiri, cu un total de 4 ore, 48 de minute și 24 de secunde.
În decembrie, Antena 1 a avut un total de 109 depășiri cu un timp total de 4 ore, 13 minute și 49 de secunde, iar Kanal D — 104 depășiri, cu un total de 3 ore, 32 de minute și 7 secunde.
"Faptul că unele posturi încalcă legea înseamnă că fac rost de un venit în plus care influențează negativ concurența. Veniturile (din publicitate — n.r.) sunt mult mai mari decât amenda maximă pe care o puteți primi. Nu întâmplător doar aceste două posturi depășesc", a spus Lorand Turos, membru al CNA.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul