Mai bine refugiat decât român. Statul îi plătește cu 2.100 de lei pe lună
Guvernul a decis să plătească celor care găzduiesc ucraineni și apatrizi veniți din Ucraina 2.100 de lei pe lună pe cap de refugiat, în condițiile în care salariul minim în România, pe care îi iau aproape două milioane de cetățeni, este de doar 1.524 de lei. Totodată, alți peste două milioane iau salarii sub 2.100 de lei, astfel că, în sărăcia extremă în care se află românii, adoptarea unui refugiat este o mină de aur.
Ca să elibereze căminele studențești și alte clădiri ale instituțiilor publice ocupate de refugiații din Ucraina, Guvernul a decis să supraliciteze, acordând persoanelor fizice care îi găzduiesc pe aceștia, pe lângă cei 20 de lei/zi pentru masă, alți 50 de lei/zi pentru cazare.
Astfel, pentru românii amărâți, adoptarea unui refugiat va deveni o adevărată afacere, un singur ucrainean valorând 2.100 de lei pe lună. Cinisimul și batjocura statului la adresa românilor sunt evidente, având în vedere că cei mai mulți cetățeni sunt plătiți cu 1.524 de lei, cât este salariul minim. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul de Interne, o astfel de măsură a fost necesară pentru asigurarea unor condiţii adecvate pentru cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România şi care nu solicită azil, în alte locații decât în cadrul taberelor temporare de cazare şi asistenţă umanitară sau în alte locaţii de cazare stabilite de comitetele judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgență.
"Până în prezent, au fost puse la dispoziție spații de cazare pentru cetățenii străini sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, inclusiv în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private şi instituţiilor de învăţământ universitar de stat şi private, și trebuie evitat un blocaj al activităților desfășurate de aceste unități, în condițiile reluării cursurilor cu prezență fizică a elevilor și studenților, ca urmare a încetării măsurilor impuse pe perioada pandemiei Covid-19", se arată în proiectul de act normativ al MAI.
S-au epuizat cazările la stat
Potrivit MAI, majorarea sumelor acordate celor care acceptă găzduirea refugiaților a mai fost impusă de necesitatea diversificării opțiunilor de cazare, în condițiile amplificării fenomenului generat de afluxul de cetățeni străini și apatrizi care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România. Totodată, autoritățile semnalează apariția riscului ca, într-un termen foarte scurt, celelalte opțiuni de cazare prevăzute până în prezent să fie epuizate. Astfel, conform proiectului de ordonanță de urgență, pe lângă cei 20 de lei pe zi pentru hrana unui refugiat, persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, pot deconta cheltuielile cu cazarea pentru aceștia, în cuantum de 50 de lei/zi/persoană găzduită, din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de Urgenţă/ Inspectoratului pentru Situaţii de Urgentă Bucureşti-Ilfov. Sumele necesare pentru decontarea cheltuielilor urmează să fie asigurate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Bani din bugetele primăriilor pentru orașele din Ucraina
Proiectul de act normativ al MAI mai stabilește și acordarea din fondurile de rezervă bugetară ale consiliilor locale, consiliilor județene și ale Consiliului General și ale sectoarelor municipiului București a unor sume pentru localitățile din Ucraina. Banii vor fi folosiți pentru acordarea unor ajutoare către unităţi administrativ-teritoriale din statul vecin aflat în stare de conflict armat sau din state afectate de fluxul de persoane care provin din zona conflictului armat din Ucraina, la solicitarea acestora sau din proprie iniţiativă.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: