Co-fondatorul Tesla vine în România. Va vorbi la lansarea primului concept de supercar electric dezvoltat integral în țara noastră
Co-fondatorul Tesla, Martin Eberhard, vine în România, săptămâna aceasta, pentru a participa la lansarea primului concept de supercar electric dezvoltat integral la noi în țară. Momentum reprezintă primul concept de supercar complet electric cu modul Blockchain dezvoltat integral în România și care dezvăluie posibilitatea integrării de tehnologii inovatoare în industria automobilelor electrice.
Prin acest proiect, industria auto întâlnește proprietățile tehnologiei blockchain, deschizând astfel noi orizonturi în generarea de utilitate și beneficii financiare. Compania românească CryptoDATA Tech organizează evenimentul Decentralized Connectivity Redefined în București, în data de 19 martie 2022, în cadrul căruia vor fi prezentate o serie de proiecte inovatoare menite să faciliteze integrarea dispozitivelor smart în platforme revoluționare.
Potrivit unui comunicat al companiei CryptoData Tech, pe scenă vor urca oameni de știință, autori, arhitecți de tehnologii, regizori și directori de top din întreaga lume pentru a prezenta tehnologia viitorului, oferind atât participanților, cât și invitaților posibilitatea de a interacționa cu experți și profesioniști din industria tehnologiei și industria automotive. Martin Eberhard, unul dintre speakerii principali, a cofondat compania Tesla Motors în anul 2003, deținând funcția de CEO al companiei până în noiembrie 2007. Acesta va vorbi despre filosofia din spatele Tesla şi despre cum a reuşit prin lansarea acestei companii, să revoluţioneze industria automobilelor electrice. “Vă invităm la un eveniment care își propune să dezvăluie tehnologii noi, servicii inovatoare și un nou concept de supercar electric care va revoluționa conectivitatea dintre dispozitive smart, tehnologii, sisteme și oameni.
Evenimentul nostru îl va aduce în premieră în România pe fondatorul Tesla, Martin Eberhard, ca speaker principal. Pasiunea noastră comună pentru mașini și tehnologie ne-a adus în acest punct important în evoluția companiei CryptoDATA și de aceea ne dorim să invităm vizionari și dezvoltatori de succes alături de noi”, a transmis Ovidiu Toma – CEO CryptoDATA Tech, potrivit g4media.ro.
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: