Danemarca, experiment sinistru pe un grup de 22 de copii/ Guvernul își cere pur și simplu scuze

Publicat in Ştiri Internaţionale 23 Noiembrie 2021 627 ori
Google+ WhatsApp
Danemarca, experiment sinistru pe un grup de 22 de copii/ Guvernul își cere pur și simplu scuze
Danemarca, experiment sinistru pe un grup de 22 de copii/ Guvernul își cere pur și simplu scuze

Șase inuiți din Groenlanda, duși de mici în Danemarca în cadrul unui experiment social eșuat în 1951, cer despăgubiri din partea statului danez, relatează BBC.

Inuiții, cu vârste de peste 70 de ani, sunt supraviețuitorii grupului de 22 de copii care au fost luați din casele lor pentru a fi educați ca "mici danezi".

Când s-au întors ulterior în Groenlanda, au fost plasați într-un orfelinat, iar mulți dintre ei nu și-au mai văzut familiile.

Cei șase supraviețuitori vor fiecare câte 37.800 de dolari, spune avocatul lor.

Autoritățile daneze nu au făcut până acum niciun comentariu public pe această temă.

Anul trecut, premierul danez Mette Frederiksen și-a cerut scuze, în mod oficial, în numele țării sale. "Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat. Dar putem să ne asumăm responsabilitatea și să ne cerem scuze față de cei de care ar fi trebuit să avem grijă, dar nu am reușit să o facem", a declarat ea.

Groenlanda este un teritoriu autonom în cadrul regatului Danemarcei și se bazează pe Copenhaga pentru gestionarea monedei, a relațiilor externe și a apărării, precum și pentru acordarea unei subvenții anuale importante.

În 1951, autoritățile daneze au decis că o modalitate de a moderniza Groenlanda ar fi crearea unui nou tip de groenlandez.

Profesorii și preoții au fost rugați să identifice copiii care ar putea fi reeducați și cărora li s-ar putea oferi o "viață mai bună" în Danemarca continentală, iar apoi să se întoarcă pentru a fi modele pentru relațiile dintre Groenlanda și Danemarca.

Multe familii au fost reticente, dar unele au cedat, iar în mai 1951, nava MS Disko a plecat din Nuuk cu 22 de copii la bord.

La sosire, copiii au fost privați de contactul cu rudele, aveau dificultăți de comunicare în limba daneză-groenlandeză și au fost plasați în centre de plasament.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.