După luni de chinuri, medici români primesc revoluționarele echipamente din Italia

Publicat in Ştiri Naţionale 26 Octombrie 2021 2608 ori
Google+ WhatsApp
După luni de chinuri, medici români primesc revoluționarele echipamente din Italia
După luni de chinuri, medici români primesc revoluționarele echipamente din Italia

Reprezentanţii Confindustria Romania vor încheia marţi, la Spitalul Elias din Bucureşti, un protocol strategic de colaborare cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, prin intermediul căruia cele două entităţi îşi propun dezvoltarea de acţiuni comune cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa sanitară a personalului din structurile medicale şi nivelul de sănătate al populaţiei în România, informează Agerpres. 

Protocolul va fi semnat de presedintele Confindustria Romania, Giulio Bertola, şi de preşedintele Federaţiei Sanitas din România, Leonard Sorin Bărăscu, în prezenţa managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean, şi al prim secretarului Ambasadei Italiei la Bucureşti, Vincenzo Tamarindo. Primul rezultat concret al acestui protocol strategic îl reprezintă donarea din partea Confindustria Romania de echipamente de protecţie medicală (halate chirurgicale, combinezoane) pentru întreg personalul sanitar al Spitalului Elias din Capitală (medici, asistente, infirmiere, şoferi pe ambulanţă etc).

Echipamentele de protecţie sunt realizate cu ajutorul tehnologii italiene Immunolution plus, ce oferă un grad maxim de protecţie, dar şi de confort, nelăsând fluidele să pătrundă prin ţesătură, permiţând însă în acelaşi timp pielii să respire.

"Mulţumită acestor echipamente ce oferă un grad sporit de protecţie, activitatea personalului medical, care în aceste momente grele depune eforturi deosebite în lupta împotriva Covid-19, se va putea desfăşura în condiţii de siguranţă", se menţionează în comunicatul celor două organizaţii. Confindustria Romania, patronatul care reprezintă de peste 20 de ani cele mai importante investiţii italiene din ţara noastră, anunţă că vor urma în scurt timp şi alte etape ale protocolului de colaborare încheiat cu Federaţia Sanitas din România, organizaţie sindicală ce reprezintă interesele a peste 100.000 membri din toate categoriile profesionale din sănătate şi asistenţă socială, şi că se va ocupa să aducă în România şi alte tehnologii inovatoare în domeniul medical prin intermediul cărora doreşte să ofere sprijin concret activităţii medicale din ţara noastră precum şi realizării planului de vaccinare.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.