După acuzații lansate acum 20 de ani, cântărețul R Kelly a fost condamnat pentru trafic sexual

Publicat in Ştiri Internaţionale 28 Septembrie 2021 667 ori
Google+ WhatsApp
După acuzații lansate acum 20 de ani, cântărețul R Kelly a fost condamnat pentru trafic sexual
După acuzații lansate acum 20 de ani, cântărețul R Kelly a fost condamnat pentru trafic sexual

Cântărețul american R Kelly a fost găsit vinovat de șantaj și trafic sexual față de femei și minore, ca urmare a unui proces care a durat șase săptămâni în New York, transmite BBC.

Cântărețul a fost acuzat timp de două decenii, însă nu a fost dat în judecată decât atunci când victimele au dat interviuri televizate despre abuzurile suferite din cauza lui.

11 persoane s-au plasat drept părți acuzatoare - nouă femei și doi bărbați care au descris umilirea și violența sexuală.

Acum, acesta se confruntă cu zeci de ani în spatele gratiilor.

Cântărețul în vârstă de 54 de ani, câștigător a trei premii Grammy, al cărui nume real este Robert Sylvester Kelly, a fost găsit vinovat de încălcarea legii Mann, care interzice traficul de persoane interstatal în SUA.

După două zile de deliberări, juriul l-a găsit vinovat pe Kelly pentru toate acuzațiile formulate împotriva sa.

Urmează să primească sentința pe 4 mai.

Procurorii l-au acuzat pe Kelly de folosirea faimei și averii sale pentru a atrage victime, promițându-le că le ajută cu carierele lor muzicale. Câteva dintre acestea au depus mărturie că erau minore când el le-a abuzat sexual.

În timp ce era citit verdictul în sala de judecată, Kelly stătea nemișcat la masa sa, potrivit reporterilor.

Expresia sa facială era ascunsă de o mască pe care trebuia să o poarte datorită regulilor pandemice impuse de judecător.

Verdictul vine la 13 ani după ce Kelly a fost achitat pentru acuzațiile de pornografie infantilă, după un proces în statul american Illinois.

Spre deosebire de condamnările altor celebrități precum comediantul Bill Cosby și producătorul de film Harvey Weinstein, majoritatea victimelor care au contribuit la condamnarea lui Kelly sunt de culoare.

Multe dintre acuzații au fost mărturisite în documentarul din 2019 denumit „Surviving R Kelly" (Supraviețuind în fața lui R Kelly).

Acuzatorii au fost uneori selectați dintre spectatorii concertelor sale sau au fost atrași să i se alăture după ce le-a fost oferit ajutorul pentru carierele lor muzicale, în urma întâlnirilor cu interpretul.

Însă după ce s-au alăturat anturajului său, au descoperit că erau supuși unor reguli stricte și pedepsiți în mod agresiv dacă încălcau ceea ce echipa sa numea „Regulile lui Rob".

R Kelly a fost acuzat și de dare de mită pentru documente folosite în eliberarea certificatului de căsătorie din 1994. Soția sa, Aaliyah, era înregistrată cu o vârstă cu trei ani mai mare decât avea în acel moment.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.