OFICIAL Medicii din Franța sunt OBLIGAȚI, de miercuri, să se vaccineze împotriva COVID-19

Publicat in Ştiri Internaţionale 14 Septembrie 2021 820 ori
Google+ WhatsApp
OFICIAL Medicii din Franța sunt OBLIGAȚI, de miercuri, să se vaccineze împotriva COVID-19
OFICIAL Medicii din Franța sunt OBLIGAȚI, de miercuri, să se vaccineze împotriva COVID-19

Vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru personalul sanitar întră în vigoare miercuri în Franţa, măsură care priveşte circa 2,7 milioane de persoane şi împotriva căreia o minoritate se opune cu înverşunare, consemnează AFP.

Pentru a putea continua să-şi exercite profesia, toţi angajaţii din sectorul sanitar (spitale, azile de bătrâni, asistenţă la domiciliu, medici independenţi, ambulanţieri, pompieri etc.) trebuie să primească cel puţin prima doză de vaccin până la 15 septembrie, scrie agerpres.ro.

La două luni după ce preşedintele Emmanuel Macron a stabilit această măsură, există în continuare în rândul personalului sanitar o minoritate ce refuză vaccinarea. Conform celor mai recente date, până pe 7 septembrie puţin mai mult de 88% din personalul spitalelor şi al centrelor medicalizate de îngrijire a bătrânilor era vaccinat cel puţin cu prima doză. În rândul medicilor procentul este de 94,6%.

Vaccinarea obligatorie a personalului sanitar este doar una dintre măsurile decise în Franţa de preşedintele Macron în luna iulie pentru a combate valul patru al pandemiei provocat de varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului. A fost astfel instituit şi certificatul sanitar COVID-19 obligatoriu pentru accesul în baruri, restaurante, cinematografe, pe stadioane, în numeroase spaţii comerciale sau în mijloacele de transport pe distanţe lungi.

Aceste măsuri au avut ca efect intensificarea vaccinării populaţiei, până în prezent aproape 70% din populaţia Franţei fiind vaccinată împotriva COVID-19 cu schema completă. Pe de altă parte, adversarii vaccinării organizează în fiecare weekend manifestaţii în oraşele franceze.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.