HOROSCOP 15 octombrie 2020

Publicat in Ştiri Naţionale Joi, 08:27 202 ori
Google+ WhatsApp
HOROSCOP 15 octombrie 2020
HOROSCOP 15 octombrie 2020

Berbec

Ceva îţi spune să nu te implici deocamdată într-o direcţie aflată încă la început. Nu ai toate informaţiile de care ai nevoie, ci acestea ar putea să mai apară pe parcurs. Ar fi bine, aşadar, să mai aştepţi o vreme până se vor clarifica detaliile acoperite, deocamdată, de incertitudine. Şi aşa eşti o fire indecisă, de felul tău, ca atare o astfel de situaţie te încurcă şi mai tare, dar nu trebuie să renunţi, ci doar să mai aştepţi o vreme până se limpezesc orizonturile. Direcţia e bună, doar momentul nu e potrivit!

Taur
Eşti pus în faţa unei decizii şi nu ştii cui să dai prioritate: raţiunii sau sentimentelor? Ambele au ceva de spus în problema de faţă, dar se pare că vei asculta doar ce-ţi transmite mintea. Ai de ales între ce e bine să faci, moralmente vorbind, şi ce ţi-ar plăcea ţie să faci. Emoţia trece pe un plan secund, spre regretul tău că trebuie să-ţi sacrifici sau înăbuşi din nou dorinţele cele mai puternice, dar de data aceasta consideri că inima ar putea face o greşeală, spre deosebire de logica şi raţiunea puse în joc ce te vor ajuta să extragi concluzia cea mai înţeleaptă.

Gemeni
Dacă vrei să ai o zi productivă, fă echipă cu o persoană de sex opus dintr-o zodie activă, care să-ţi dea şi ţie mai mult chef de muncă. Tu poate eşti strategul, cel care oferă soluţii practice sau care contribuie perfect cu mâna de lucru, dar totuşi ai nevoie de cineva alături care să-ţi insufle energia şi motivaţia care, momentan, sunt cam scăzute, dacă găseşti partenerul potrivit care să compenseze ceea ce-ţi lipseşte ţie, va fi o zi excelentă, în care veţi ajunge, împreună, la rezultate care să vă mulţumească pe deplin şi pe unul şi pe altul.

Rac
Eşti copleşit de griji materiale, deşi nu ar trebui să fii atât de preocupat de asta. Lasă lucrurile să se aşeze de la sine, pentru că tot stresul tău este inutil. Probabil ai prea multe facturi de plătit în scurt timp şi, când calculezi resursele financiare de care dispui, nu iese un rezultat prea bun. Eşti un pic nesigur pe situaţia de la serviciu, poate pentru că salariul e mic, poziţia profesională scârţâie, dar nu cumva sunt doar fricile tale aici? Mergi la serviciu cu încredere că totul va fi bine, fără să laşi fricile să te domine. Dacă jobul actual nu te mai satisface, n-ar fi rău să începi să cauţi altul mai bun!

Leu

Un conflict de păreri poate degenera astăzi într-o dispută aprinsă care poate duce la un final nefericit. Ai grijă la ce spui, la tonul categoric pe care eşti tentat să-l foloseşti, la deciziile tranşante pe care eşti gata să le iei fără să chibzuieşti. Ai putea rupe o relaţie ce mergea bine, ai putea pierde un prieten sau ai putea face un gest riscant pe care nu-l vei mai putea repara după aceea. Atitudinea agresivă nu te reprezintă, tocmai de aceea, cei care te văd astăzi atât de violent, ar putea interpreta greşit nervii tăi, gata să-ţi întoarcă spatele.

Fecioară
Fecioarele sunt sfătuite să țină garda sus și să fie atente la orice mișcare din jur, în special dacă situația lor personală este una complicată. Există tendința de a lăsa totul la voia sorții, datorită unui calm aparent, însă e doar liniștea dinaintea furtunii. Asigură-te că stăpânești evenimentele din viața ta, nu doar reacționezi pasiv la ceea ce se întâmplă. Așa vei fi pregătit pentru orice îți vine în cale.

Balanța
Mama e cel mai important om din viaţa ta în acest moment, şi relaţia cu ea îţi cere cea mai mare atenţie. Ori ea are nevoie de prezenţa ta mai mult ca oricând, pentru că tu deţii soluţia la una din problemele care o macină, ori tu ceri mai mult alinarea ei, compania ei, ocrotirea ei, pe care nimeni altcineva nu ţi le poate da în acest fel. Dacă mama nu e pe aproape, vei putea primi aceleaşi emoţii intense din partea unei persoane pe care o admiri şi o respecţi şi care se poartă cu tine de parcă ţi-ar fi cu adevărat părinte. E minunat să te simţi în siguranţă când cineva este alături de tine necondiţionat. Dacă mama eşti tu, joci un rol cheie în viaţa copilului tău care te priveşte ca pe o sfântă.

Scorpion
Relaţia în care ai investit multă energie şi încredere dă semne de evoluţie excelentă, ceea ce îţi inspiră încredere pe viitor. Priveşti la omul de lângă tine cu admiraţie, semn că apreciezi tot ce face pentru tine şi ceea ce înveţi permanent din interacţiunea cu el. eşti şi tu foarte devotat acestei relaţii, oferi la fel de mult pe cât primeşti, pentru că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. E un coechipier de nădejde, un prieten apropiat, un tovarăş de lucru echitabil, şi nu simţi nicio clipă că doar tu ai duce în spate tot greul, ci dimpotrivă: împărţiţi totul excelent!

Săgetător

Pierzi mult timp pe drumuri azi, transportul public devine motiv de enervare, iar traficul poate fi stresant. Nu te enerva totuşi, astfel de momente când consumi minute preţioase pe drum sunt un motiv bun să-ţi faci ordine în gânduri. În acest timp, în loc să te cerţi cu toată lumea şi să aduci acuze la adresa mai marilor ţării, mai bine te-ai îndrepta spre gândurile tale cele mai profunde, pentru că vei găsi o mulţime de idei noi, de soluţii eficace, de variante optime la care nu te-ai gândit înainte. Când eşti blocat în trafic aşadar, retrage-te în sinea ta şi meditează. Aşa, nu vei mai vedea niciun motiv de stres în jurul tău, ci dimpotrivă, ajungi la destinaţie încărcat de o mulţime de idei noi foarte inspirate.

Capricorn
Pleci la drum pentru rezolvarea multor treburi de serviciu, dar sunt călătorii cu rezultate pe măsura aşteptărilor tale. Totul va ieşi foarte bine, ca atare fă-ţi bagajele să pleci în altă locaţie pentru a-ţi aduce contribuţia la diverse planuri profesionale. E nevoie de tine undeva în altă parte decât erai obişnuit, pentru că experienţa ta este necesară rezolvării rapide a unor sarcini. Te întorci acasă mulţumit, cu sarcina îndeplinită, chiar dacă deplasarea în sine poate fi obositoare.

Vărsător
Lucrurile au căpătat un ritm foarte alert care te ia şi pe tine prin surprindere, de aceea trebuie să te adaptezi repede vitezei! Fă schimbările rapid, nu mai aştepta, reacţionează spontan, pentru că acum contează să fii cât mai prompt în decizii şi mişcări. Dacă ceri timp de gândire, dacă amâni sau începi să te îndoieşti, s-ar putea să-ţi ia altul norocul de sub nas, tocmai de aceea e bine să fii pe fază! Această viteză cu care se desfăşoară evenimentele te ajută să ajungi mult mai repede la un ţel propus, chiar dacă la un moment dat, s-ar putea să vină mai multe deodată, ceea ce te poate copleşi.

Pești
Te afli înaintea unui eveniment căruia îi acorzi o importanţă specială. Ai emoţii, desigur, ca înaintea oricărui moment capital. E nevoie să iei decizii foarte clare, pentru a fi sigur că alegi calea cea mai bună pentru tine. Ca să poţi trasa o direcţie dreaptă şi bună înaintea ta, mai întâi ar fi bine să arunci o privire limpede înapoi, ca să cureţi spaţiul din jurul tău. Dă la gunoi ce nu-ţi mai este de folos (relaţii, amintiri, informaţii, resentimente) şi abia după aceea porneşte pe noul drum cu inima complet purificată, gata să primeşti altceva. Deschide-ţi aripile şi zbori eliberat de balastul trecutului!

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.