Decizie cotroversată - În Olanda vor putea fi eutanasiați și copiii de peste un an

Publicat in Ştiri Internaţionale Miercuri, 08:02 515 ori
Google+ WhatsApp
Decizie cotroversată - În Olanda vor putea fi eutanasiați și copiii de peste un an
Decizie cotroversată - În Olanda vor putea fi eutanasiați și copiii de peste un an

Autorităţile olandeze au anunţat marţi că va fi legalizată eutanasia pentru copiii bolnavi în fază terminală cu vârste de la 1 an la 12 ani, informează AFP potrivit Agerpres.

Ministrul olandez al sănătăţii, Hugo de Jonge, a declarat că va elabora o reglementare asupra acestui subiect, bazându-se pe un studiu realizat de experţi, potrivit căruia copiii bolnavi în fază terminală suferă foarte tare.

Eutanasia a fost deja legalizată în Ţările de Jos pentru cei cu vârste peste 12 ani, care îşi pot da consimţământul, şi pentru copiii mai mici de 1 an, cu consimţământul părinţilor.

Însă nu există clauze legale pentru copiii cu vârste între 1 şi 12 ani, din cauza unei dezbateri în rândul autorităţilor olandeze cu privire la capacitatea copiilor de a putea lua o astfel de decizie.

Hugo de Jonge a explicat că un studiu realizat de experţi în medicină, comandat de ministerul său, a arătat că această nouă reglementare s-ar putea aplica la un număr între 5 şi 10 copii pe an.

"Studiul arată că există nevoie de a putea pune capăt vieţii în mod intenţionat în rândul medicilor şi părinţilor copiilor bolnavi incurabil, care suferă cumplit şi îngrozitor şi care vor muri într-un viitor previzibil", a scris De Jonge într-o scrisoare adresată parlamentului.

Miniştrii guvernului de coaliţie condus de premierul Mark Rutte au căzut într-un final de acord acestui subiect marţi, după luni de dispute, marcate de o puternică opoziţie din partea partidelor creştine.

Legile existente în Ţările de Jos nu trebuie să fie modificate, însă medicii vor fi protejaţi în faţa oricăror urmăriri penale pentru că au efectuat o eutanasie autorizată asupra unui copil care suferă, a precizat Jonge.

Parlamentul olandez ar urma să dezbată acest subiect joi, iar guvernul ar trebui să pună în aplicare reglementarea aferentă în următoarele câteva luni.

Ţările de Jos şi Belgia vecină au fost primele ţări din lume care au legalizat eutanasia, în 2002. Apoi, Belgia a devenit prima ţară din lume care a autorizat eutanasia voită a copiilor, în 2014, urmată rapid de Ţările de Jos.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.