Alertă alimentară mondială! Mâncăm ASTA și murim. Și e extrem de greu de evitat…

Publicat in Ştiri Internaţionale 02 Ianuarie 2020 729 ori
Google+ WhatsApp
Alertă alimentară mondială! Mâncăm ASTA și murim. Și e extrem de greu de evitat…
Alertă alimentară mondială! Mâncăm ASTA și murim. Și e extrem de greu de evitat…

Bucăți microscopice de plastic au fost descoperite în cele mai îndepărtate locurii, de la adâncimile oceanului până la gheața arctică.

Dar acestea intră și în corpurile noastre, din apa pe care o bem dar și din multe alimente. Reuters a dat publicității un articol construit pe baza concluziilor dintr-un raport World Wide Fund for Nature.

Raportul a adunat date din peste 50 de studii privind ingestia de microplastice – definite ca fiind particule de plastic cu dimensiuni de cinci milimetri sau mai puțin. Bref, fiecare dintre noi mănâncă circa 250 de grame de plastic în fiecare an.

Altfel spus, în fiecare săptămână consumăm aproape 2.000 de bucăți mici de plastic. Aceasta echivalează cu 5 grame, cam cât un card de credit și cam de aceeași greutate ca un capac de sticlă PET. Conform studiului WWF, o persoană obișnuită consumă potențial 1.769 particule de plastic pe săptămână doar din apă.

Studiul mai spune că 182 de particule sunt consumate din fructe de mare, 11 din sare și 10 din bere pe săptămână – ajungând la un total de 1.972. Într-o lună consumăm 21 de grame de plastic, cam aceeași greutate cu cinci zaruri de cazinou și suficient plastic măcinat pentru a umple un castron de orez la jumătate.

De asemenea, Consumăm un bol de cereale plin de microplastice la fiecare șase luni, recte 125 de grame. „Tot ce știm este că îl ingerăm și că are potențialul de a provoca toxicitate”, a declarat Thava Palanisami, de la Universitatea din Newcastle din Australia, care a lucrat la studiul WWF. „Acesta este cu siguranță un motiv de îngrijorare”, a spus el.

Producția de plastic a crescut în ultimii 50 de ani, ceea ce a dus la utilizarea pe scară largă a unor produse de unică folosință ieftine și care au un efect devastator asupra mediului, sufocând plajele și asasinând fauna sălbatică marină. Plasticul nu este biodegradabil, ci se descompune în bucăți mai mici și, în cele din urmă, ajung peste tot, inclusiv în lanțul alimentar. Bucăți de microplastic vin și din aer, în special în mediul urban. Acestea pot transporta poluanți din mediul înconjurător, inclusiv molecule care se găsesc în cărbune și gudron. În acest ritm de consum, am putea mânca 2,5 kg în plastic în decursul unui deceniu.

Atenție, oceanul planetar va conține 1 tonă metrică de plastic pentru fiecare 3 tone de pește până în 2025, conform estimărilor WWF. 75% din tot materialul plastic produs vreodată devine deșeuri, în timp ce aproximativ 87% din deșeurile gestionate greșit sunt scurse în natură și devin poluante.


Raportul „Fără plastic în natură” al WWF a cerut  guvernelor lumii să cadă de acord asupra unui tratat internațional obligatoriu legal pentru a opri poluarea din plastic să intre în ocean, printre alte măsuri.Folosind estimarea curentă a microplasticului în dietele noastre și presupunând că situația nu se îmbunătățește sau nu se va agrava, omul mediu va mânca 20 kg de plastic pe parcursul vieții lor (79 de ani) – echivalentul a două pubele de gunoi.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office