Cangurii vor fi împuşcaţi și vor servi drept hrană pentru animalele de companie

Publicat in Ştiri Internaţionale 02 Octombrie 2019 213 ori
Google+ WhatsApp
Cangurii vor fi împuşcaţi și vor servi drept hrană pentru animalele de companie
Cangurii vor fi împuşcaţi și vor servi drept hrană pentru animalele de companie

Împuşcarea cangurilor pentru hrana animalelor de companie a împărţit comunitatea din statul australian Victoria în două, mulţi fermieri susţinând iniţiativa, în timp ce activiştii pentru drepturile animalelor au calificat acest act drept unul "crud".

 


Decizia controversată a fost luată în cadrul unui program menit să ţină sub control creşterea numărului acestor marsupiale, informează DPA. Astfel că șapte zone din acest stat, acoperind arii cu un număr semnificativ de canguri, au fost alese pentru acest program, a indicat marţi ministrul agriculturii din statul Victoria, Jaclyn Symes, potrivit Agerpres. „Programul echilibrează necesitatea de a menţine populaţiile de canguri la niveluri sănătoase şi de a ne asigura că fermierii nu sunt depăşiţi de numărul mare de canguri care pot mânca recoltele, deteriora proprietăţile şi concura cu animalele de la ferme pentru furaje şi apă”, a precizat Symes într-o declaraţie. Fermierii şi proprietarii de terenuri vor putea să continue uciderea cangurilor pe propriile proprietăţi, însă carcasele respective nu vor putea fi procesate în cadrul noului program, au precizat autorităţile.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office