„Aveam 14 ani și îmi făceam temele, când m-au apucat dureri cumplite. Câteva ore mai târziu, mi se întâmpla ceva incredibil”

Publicat in Ştiri Internaţionale 11 Martie 2019 612 ori
Google+ WhatsApp
„Aveam 14 ani și îmi făceam temele, când m-au apucat dureri cumplite. Câteva ore mai târziu, mi se întâmpla ceva incredibil”
„Aveam 14 ani și îmi făceam temele, când m-au apucat dureri cumplite. Câteva ore mai târziu, mi se întâmpla ceva incredibil”

Avea doar 14 ani când ceva neașteptat i s-a întâmplat. Și asta la scurt timp după ce își terminase lecțiile pentru a doua zi. 

Mai precis, Rachel Smyth, acum 24 de ani, din Glenburn, Renfrewshire, s-a trezit că a intrat în travaliu. Câteva ore mai târziu îl năștea pe fiul său, Kyle, acum în vârstă de nouă ani. 

„M-am trezit și am realizat că patul meu era ud. Am fost împietrită. Câteva ore mai devreme îmi făcusem temele și mă uitam la TV. Ieșeam cu John în luna aprilie 2009. Aveam ambii 14 ani. El era un pic cam rebel, dar nostim. După câteva luni împreună, mi-am pierdut virginitatea, dar ne-am asigurat că foloseam prezervative. Am fost mereu grijuli, cu o singură excepție. În luna septembrie am descoperit că sunt însărcinată în nouă săptămâni. Când i-am spus lui John, a zis că va fi bine, dar aveam doar 14 ani și m-am simțit copleșită decât de dezamăgiți vor fi părinții mei. 

În acea noapte, m-am gândit că voi face avort, dar mă gândeam că nu voi mai putea trăi cu mine. O săptămână mai târziu, răul de dimineață a fost așa de rău încât mama m-a dus la doctor. Am izbucnit în lacrimi și i-am spus totul. La început, mama a fost furioasă, apoi m-a îmbrățișat. Când i-am zis și tatei, a fost șocat, dar ca și mama m-a susținut. (…)

Când am născut, mă gândeam să renunț la școală, dar am trecut toate examenele și am decis să îmi continui studiile, cu ajutorul mamei. În unele nopți mă simțeam epuizată. Mă uitam la fața lui Kyle care plângea după lapte și mă întrebam dacă o să pot face față.

Să fii o mamă tânără a fost o luptă uriașă. Dar în timp ce viața ar putea fi total diferită de cum am zugrăvit-o, nu aș schimba nimic”, a povestit Rachel, potrivit The Sun. 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Cloe.ro

Fluxul nu a fost găsit.