Primarii penali ai Prahovei. Episodul 6: Robert Nica, edil in Lipanesti

Publicat in Primarii penali de catre Admin.A 23 Februarie 2016 3764 ori
Google+ WhatsApp
Primarii penali ai Prahovei. Episodul 6: Robert Nica, edil in Lipanesti
Primarii penali ai Prahovei. Episodul 6: Robert Nica, edil in Lipanesti

Ne aflam in an electoral, iar partidele urmeaza sa inceapa turul de forta in randul localnicilor, avand la baza promisiuni si sacose pline cu bunatati. Tocmai de aceea, ziarul nostru a inceput campania intitulata "Primarii penali ai Prahovei", in care veti descoperi informatii noi si vechi despre toti edilii care au avut probleme cu legea, sub o forma sau alta.

 

Citeste si: Primarii penali ai Prahovei. Episodul 1: Constantin Nitoi, edil in Manesti

In episodul de astazi, "invitatul special" al rubricii este Robert Nica, primar in Lipanesti, localitate in care se intampla minuni mai mari si mai des decat la mormantul lui Arsenie Boca.

De exemplu, o prima consemnare in acest sens a fost facuta de Curtea de Conturi in 2012, cand din bugetul local au disparut fara urma peste 500.000 de lei. Odata cu jumatatea de milion a disparut si contabilul primariei, George Ciprian Dinu. Nici pana in ziua de azi nu s-a gasit o explicatie stiintifica in acest caz de-a dreptul halucinant, in fara unui SMS lasat sotiei: „Am lăsat maşina în parcarea Spitalului Judeţean Ploieşti, o găseşti acolo, eu nu mai vin acasă".

Detalii:

Curtea de Conturi Prahova a demarat, pe 24 aprilie 2012, un control de fond la Primaria Lipanesti, privind legalitatea cheltuirii banilor publici, control finalizat zilele trecute. Concluzia inspectorilor? Prejudicierea bugetului local cu peste 500.000 de lei, prin diverse "inginerii financiare" puse la cale de catre contabilul sef al primariei - George Ciprian Dinu, in complicitate cu primarul Nica Robert.

La catva timp de la demararea controlului Curtii, contabilul a disparut, subit, de acasa. Nimeni nu i-a dat de urma nici pana astazi. Raluca Brezeanu, purtatorul de cuvant al IPJ Prahova, declara atunci ca George Ciprian Dinu "nu a fost dat in urmarire pe tara deoarece, potrivit legii, nu s-a primit nicio solicitare in acest sens din partea familiei celui disparut".

Citeste si: Primarii penali ai Prahovei. Episodul 5: Danelus Costea, edil in Slanic


Revenind la prejudiciul respectiv, acesta a fost produs pe doua cai, potrivit inspectorilor Curtii. Una dintre acestea se refera la alimentarea cardurilor catorva angajati ai Primariei cu sume de 3-4 ori mai mari decat drepturile salariale legale. Si asta nu doar cateva luni, ci timp de peste un an! Angajatii in cauza au declarat inspectorilor ca sumele suplimentare au fost virate pe cardurile lor de catre contabilul sef si, ulterior, tot lui i se returnau banii primiti in plus.

A doua modalitate de fraudare a bugetului local a constat in efectuarea de plati repetate catre mai multe firme, ca urmare a prestarii unor servicii in folosul administratiei locale (reparatii curente la diverse cladiri, la drumuri comunale etc), lucrari care n-au fost, in realitate, efectuate, iar societatile cu pricina s-au dovedit a fi fictive.

Conform reprezentantilor Curtii, pentru recuperarea la bugetul local a prejudiciului de peste 500.000 de lei, la care se vor adauga penalitatile de intarziere, vor raspunde solidar cu cei gasiti vinovati si primarul Robert Viorel Nica, si viceprimarul Lucian Robert Anton, deoarece au semnat documentele de plata ilegale.

Citeste si: Primarii penali ai Prahovei. Episodul 4: Radu Ion, edil in Baltesti


Precum am procedat de fiecare data in astfel de situatii, am solicitat, in finalul documentarii, si punctul de vedere al primarului Robert Viorel Nica, legat de acest caz: "Nu cunosc, deocamdata, cuantumul prejudiciului deoarece nu am fost instiintat, oficial, de catre organul de control. Ce va pot spune, precis, este faptul ca eu nu am semnat niciun document de plata ilegal, descoperit in urma controlului, si nici viceprimarul, deoarece semnatura acestuia i-a fost falsificata. Legat de contabilul sef, impotriva acestuia am formulat plangere penala, in urma cu circa doua saptamani si, in plus, lipsind nemotivat de la serviciu atat timp, i-am desfacut si contractul individual de munca", a declarat preacinstitul edil.

Care o are mai mare, in Lipanesti

La acest capitol e intrecere mare in localitate, unde primarul si-o mareste cate putin, de fiecare data cand vine unul si zice ca a lui e mai mare. Ne referim la casele, vilele si palatele smecherilor din administratia locala.

Asadar, cea mai nesimtita vila din Lipanesti ii apartine lui Nica. Tehnica folosita pentru construirea acestui imobil e de-a dreptul revolutionara. N-am vazut atata viteza si randament nici la japonezi, dupa Fukushima.

Palatul lui Nica are etaj, mansarda, pereti ca de buncar, balcoane, scheme si star trek-uri dar si o suprafata de cel putin 700mp. Cam cat sa furi? Cat sa furi de la bietul buget local, sa-ti mai si ramana pentru bietele nevoi ale oamenilor?

Asta nu e tot. Va spuneam ca mai sunt si altii in Lipanesti care baga in buzunar ce ramane dupa greblatul lui Nica. Comparativ cu primarul, trepadusii de langa el se aleg cu sume mai mici, dar nu cu mult mai mici. Sunt cativa care primesc fix cat de-o ciorba si de-o casa mai mica. Bineinteles, mult mai modesti decat Robert Nica, complicii lui n-au atatea camere la bordei si nici acoperis in cinșpe ape.

Cine-s astia cu vilute mai mici, "corectii" satului:

Citeste si: Primarii penali ai Prahovei. Episodul 3: Ciprian Statescu, edil in Baicoi

Moraru Ovidiu - fost consilier local in perioada 2008-2012, mana dreapta a primarului in acea perioada, a primit delegare de sarcini din partea lui Nica, fiind peste viceprimar ca functie. In prezent au "divortat'', Moraru nemaiavand treaba cu Primaria;
 
Anton Lucian - viceprimar in perioada 2008-2012, in actualul mandat devenind administrator public si om de baza al primarului. N-a rezistat prea mult, a fost dat afara din cauza delapidarilor facute in cadrul primariei, aceste nereguli fiind descoperite de Curtea de Conturi. A ramas, totusi, in politica, transferul facandu-se la cabinetul deputatului Dragos Gunia, un alt apropiat al lui Nica.
 
Zamfirescu Cristian - actual consilier local PPDD si apropiat al primarului, remunerat din plin de Nica pentru buna purtare si "aporturile" sale.
 
Marcu Andreea - secretarul primariei si fina primarului.
 
Nicola Daniel Razvan- actual consilier local PPDD; a fost mituit de primar pentru ca acesta sa-si formeze majoritatea in cosiliul local. Deviza lui Nicola este: Si copiii mei trebuie sa manance!
Antonio Ricardo - consilier local PDL; dupa nenumaratele beneficii acordate de catre primar, a devenit ulterior si finul acestuia.

In inregistrarea de mai jos am surprins castelul lui Robert Nica, iar in cele trei fotografii puteti vedea ce case prapadite isi construiesc fraierii lui. Nu va e mila? Nu meritau si ei un gard mai de-doamne-ajuta?

Citeste si: Primarii penali ai Prahovei. Episodul 2: Vasile Dorian Botoaca, edil in Comarnic


Contracte banoase cu firme cercetate penal

In luna iulie 2014, deputatul de Prahova Gabriela Anghel s-a deplasat în comuna Lipăneşti, judeţul Prahova, la solicitarea urgentă a locuitorilor comunei. Starea de panică în rândul oamenilor provine de la faptul că S.C. Prospecţiuni S.A. a început “cablarea” comunei în vederea unor prospecţiuni pentru resurse naturale, care, spun dumnealor, nu au nicio legătură cu gazele de şist.

"Nu contestăm faptul că este firesc ca statul român să demareze acţiuni prin care să îşi cunoască resursele subsolului, însă dezavuăm maniera în care societatea desemnată pentru aceasta înţelege să o facă.

Avizul Consiliului Local Lipăneşti pentru accesul Prospecţiuni S.A. pe domeniul public al comunei a fost respins de două ori. Chiar şi în această situaţie Prospecţiuni S.A., contractant OMV-Petrom, descinde subit în comună în cursul acestei săptămâni şi împânzeşte, aproape din poartă în poartă, tot domeniul public al comunei cu echipamente specifice. În plus, din plângerile cetăţenilor de la faţa locului, am aflat că pe anumite proprietăţi private s-a intrat fără aprobarea iniţială a proprietarilor, Prospecţiuni S.A. încercând ulterior să obţină acordul acestora, după ce au remarcat starea de revoltă şi nelinişte a oamenilor.

Altă situaţie fără ieşire o reprezintă şi imposibilitatea recoltării în condiții optime a grâului, întrucât se pare ca în februarie 2014 s-au montat, în lanul de grâu, ţărusi de marcaj, tot de către Prospecţiuni S.A., care între timp au fost depăşiţi în înălţime de lanul de grâu şi aceştia nu se mai pot vedea şi identifica, ceea ce a generat pagube considerabile combinelor şi recoltei proprietarilor.

În această situaţie, dorim să atragem atenţia, public, atât societăţii Prospecţiuni SA, cât şi OMV Petrom, că România este o ţară în care trebuie să se respecte legea de către absolut toţi, indiferent de motivele invocate, independent de cauza interesului naţional, pe care cu emfază o invocă reprezentanţii Prospecţiuni S.A. şi nu trebuie sa uităm nicio clipă că interesul naţional al unei ţări nu se poate pune în practică încălcând drepturile cetăţenilor acesteia.

Facem un apel la normalitate şi solicităm Primarului comunei Lipăneşti, care se pare că dispăruse ieri de la faţa locului, cât şi consilierilor locali, să ia atitudine şi să apere interesele oamenilor, cerând Prospecţiuni S.A. explicaţii pentru descinderea efectuată fără avizul comunităţii, dar şi despăgubire pentru pagubele create.", a declarat Gabriela Anghel.

Prospecţiuni S.A nu se afla la prima abatere, la inceputul anului, pe numele societatii fiind inregistrate 5 dosare penale pentru incalcarea dreptului la proprietate.

Informatii de background:

Poliţiştii nemţeni au întocmit cinci dosare penale reprezentanţilor societăţii Prospecţiuni S.A., după ce mai mulţi localnici din Războieni şi Bârgăuani au făcut plângere că aceştia au intrat pe terenurile lor pentru a realiza explorări. 

Subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, a declarat azi că Serviciului de Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase efectuează, de asemenea, cercetări cu privire la stabilirea împrejurărilor în care au fost amplasate şi detonate mai multe materiale explozive pe raza judeţului, dacă prin această activitate s-a încălcat legea. 

'În toate cazurile de sesizare a încălcării dreptului de proprietate, a cetăţenilor de pe raza comunelor Războieni şi Bârgăuani, au fost luate măsurile legale de către poliţişti care efectuează cercetări în cinci dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie faţă de reprezentanţii societăţii şi într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe faţă de un localnic al comunei', a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, potrivit Agerpres. 

Potrivit sursei citate, poliţiştii efectuează cercetări în două dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, după ce mai multe persoane au blocat un drum sătesc pentru a împiedica accesul autovehiculelor societăţii Prospecţiuni. 

În mai multe localităţi din judeţul Neamţ, reprezentanţii societăţii Prospecţiuni efectuează, din luna ianuarie, lucrări de descoperire a zăcămintelor. În urma acestor acţiuni, sute de localnici au protestat şi au solicitat oprirea acestor prospecţiuni care se realizează atât pe terenuri proprietate personală, cât şi pe domeniul public.

"Mogulasul" cu zeci de dosare penale

Daca intri pe site-ul Tribunalului Prahova sau al Curtii de Apel Ploiesti gasesti nu unul, nu sapte, ci ZECI de dosare penale sau civile avandu-l pe Nica drept parat, intimat, recurent, martor la batai, s.a.m.d. Robert Nica este, cu siguranta, cel mai penal primar pe care l-a dat vreodata judetul Prahova si spunem asta dupa ce i-am verificat, in parte, pe toti. N-am mai intalnit nicio alta figura publica sa detina atatea dosare precum primarul din Lipanesti.

Cu toate astea, edilul recunoscut pentru manevrele nesimtite, in care banii publici ajung in buzunarele interminabile prin scheme deloc sofisticate, n-are alta treaba decat sa umple paginile unui ziar (ziarul personal, fondat chiar de Robert Nica) cu mesaje propagandiste PRO PDL si ANTI USL. Rasfoind asa-zisul ziar local al Lipanestiului, concluzia a venit repede si de la sine: Primarul Nica are doua pasiuni mari si late. Furatul si atacul la adresa adversarilor politici care nu-i tolereaza prima pasiune.

Asa se face ca toate lucrarile publice din Lipanesti (sau majoritatea dintre ele) sunt executate cu firme-fantoma, sau sunt atribuite neamurilor, prietenilor si mai-cine-stie-cui, pentru ca primarul nu s-a deranjat sa emita acte justificative sau care sa transforme licitatiile publice in actiuni transparente. Castigatorii accestor licitatii au fost intotdeauna ascunsi intr-un con de umbra iar Nica i-a pazit bine de tot. Imparteala a venit la urma si a venit de foarte multe ori.

Sursele noastre, carora le vom pastra, momentan, anonimatul, ne-au povestit cum afacerile necurate ale primarului din Lipanesti cresc odata cu lucrarile publice atribuite folosind în mod abuziv influența personala. Daca in Lipanesti se construia un gard, a doua zi aparea unul si mai mare in fata casei lui Nica. Nu exista lucrare din care primarului sa nu-i iasa partea cea mai mare.

"Primarul Robert Nica s-a imbogatit constant, in functie de lucrarile pe care le-a avut pe domeniul public. Trebuie urmarite toate contractele care s-au derulat, mai ales cele prin incredintare directa. Robert Nica a atribuit lucrari pe care le-a separat, le-a impartit mai multor firme, chiar daca trebuia pus un gard. De exemplu, avem, in Lipanesti, un gard impartit in segmente: a costat 15.000 de euro bucata de gard din punctul x in punctul y si din punctul y in punctul z gardul a fost construit de alta societate. Numai ca Robert Nica n-a spus niciodata cine sunt aceste firme care au facut gardul. Ele pot fi una si aceeasi sau pot fi firmele lui. Noi de unde stim cui a atribuit lucrarile si unde au ajuns banii? Am solicitat documentele publice conform Legii 544 si n-am primit niciun raspuns. Ca tot vorbim de garduri, exista terenuri despre care se vorbeste inclusiv in Primarie ca au fost imprejmuite "pe naspa", fara sa se stie cine a platit pe cine.", ne-a marturisit unul dintre cunoscutii primarului Robert Nica.

 

Sotia primarului, directoare de scoala

"Directoarea scolii din Lipanesti, chiar in perioada lucrarilor despre care v-am spus, a fost sotia lui. Ea era mare directoare iar el lucra, pe sume mari de bani, cu scoala. Nica a facut parte si din Consiliul de Administratie, pana cand s-au desteptat altii si i-au zis ca n-are ce cauta acolo, ca e incompatibil. Exista suspiciuni majore asupra lucrarilor facute cu scoala din Lipanesti pentru ca sotia dumnealui ar fi trebuit sa semneze devize, sa ia lucrari in primire, doar ca noi n-am vazut nimic din toate astea. Nu stim cati bani s-au dat, cui si pentru ce lucrare. Cei de la scoala nu stiu nimic."

Dosar la DNA

"Domnul primar are si la DNA un dosar, inca din 2007, despre care nu s-a mai auzit nimic. Asta este al 5-lea an de cand incerc sa obtin un raspuns in legatura cu solutionarea acestui dosar, dar zace inchis intr-un sertar. De cinci ani de zile! Despre lucrarile publice mai scrie domnul Robert Nica in ziarul lui, Gazeta de Lipanesti, dar acolo scrie ce-i convine, cum vor arata lucrarile si ce se va face. La solicitari de documente nu raspunde, chiar daca e obligat prin lege sa prezinte toate hartiile care au in spate banul public. Sunt multe motive pentru care Robert Nica ar trebui anchetat, inclusiv societatea ROWATT GRUP SRL, la care era asociat, dar s-a retras. Aceasta societate a crescut odata cu Primaria. Acolo sunt bani grei bagati. Cert este ca primarul va trebui sa raspunda pentru toate lucrarile publice din Lipanesti pe care le tine ascunse, despre care nu stim cui au fost atribuite. Poate ca banii au ajuns in buzunarele personale. Sa nu se mai ascunda. Oricum se fac anchete si a mai fost prins de Curtea de Conturi cu nereguli mari. Lucrurile nu vor ramane asa".

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

loading...