Primarul din Baicoi, anunt important. Ce vrea sa faca la Băile ”Valea Stelii”

Publicat in Politica 14 August 2018 710 ori
Google+ WhatsApp
Primarul din Baicoi, anunt important. Ce vrea sa faca la Băile ”Valea Stelii”
Primarul din Baicoi, anunt important. Ce vrea sa faca la Băile ”Valea Stelii”

Băile "Valea Stelii" din Băicoi au fost înființate undeva în anul 1950 în apropierea Dealului Țintea, zona în care se aflau mai multe sonde petroliere. În anul 1997 administrația locală a concesionat băile, iar cei care le-au preluat și-au luat angajamentul că până în anul 2003 se redeschidă băile calde, să amenajeze zona și să construiască un hotel. Dintre toate aceste obiective, doar hotelul a fost construit, însă abia în anul 2014, informeaza prahova-news.ro.

În acest context în anul 2009 a fost deschis un proces pentru anularea concesiuni, proces care nu s-a terminat nici până în ziua de astăzi. Primăria a avut câștig de cauză, însă s-a făcut recurs. Din anul 2014 autoritatea locală are în administrare Complexul Băile "Valea Stelii", dar până nu se va încheia procesul nu poate face investiții aici. 


Nămolul de la Valea Stelii atrage zeci de oameni în fiecare zi. Numai anul trecut primăria a adunat din taxa de intrare suma de 300.000 de lei. Cei care ajung aici pot petrece momente de relaxare și distracție, dar beneficiază și de calitățile tratamentelor pe care le pot urma aici pentru diferite afecțiuni. Valea Stelii din cartierul Țintea al orașului Băicoi este considerat o stațiune balneo-climaterică unică în Europa. Și asta datorită lacului cu ape minerale și nămol sapropelic de o calitate excepțională. Efectele apelor sale clorosodice-iodurate sunt recomandate în tratarea afecțiunilor reumatismale și post traumatice, afecțiunilor sistemului nervos central și periferic, afectiunilor cardiovasculare și ginecologice.


În momentul în care se va încheia procesul, primăria Băicoi intenționează să atragă fonduri europene pentru modernizarea complexului.
Prețul unui bilet de intrare în stațiunea Băile Valea Stelii este de 10 RON de persoană pentru copiii cu vârste sub 14 ani și de 15 RON / persoană pentru adulți. Copiii sub cinci ani pot intra gratuit în complex. Cei care doresc să-și facă un abonament vor plăti 125 RON pentru 10 intrat la Băile de la Balea stele. Închirierea unui șezlong costă 10 RON, iar taxa pentru umbrelă este de cinci lei. Complexul turistic de la Valea Stelii din Băicoi este deschis zilnic între orele 07.00-19.00.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office