ULTIMA ORĂ Protestatarii se bat cu jandarmii, în Piața Victoriei - LIVE VIDEO

Publicat in Politica 05 Iulie 2018 790 ori
Google+ WhatsApp
ULTIMA ORĂ Protestatarii se bat cu jandarmii, în Piața Victoriei - LIVE VIDEO
ULTIMA ORĂ Protestatarii se bat cu jandarmii, în Piața Victoriei - LIVE VIDEO

UPDATE

Aproximativ 300 de persoane protestează, joi, în Piaţa Victoriei, împotriva modificărilor aduse Codului penal în Parlament. Circulaţia a fost oprită pe breteaua care face legătura între bulevardul Kiseleff şi bulevardul Nicolae Titulescu.

Manifestanţii scandează "Demisia!", "PSD - ciuma roşie", "Hoţii". Unii dintre aceştia poartă drapele naţionale. Majoritatea protestatarilor se află pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, dar o parte au reuşit să pătrundă în perimetrul pieţei.

UPDATE

Manifestanţii au afişat un banner cu mesajul "Depolitizarea CCR" şi au trecut succesiv, încet, pe trecerea de pietoni de pe breteaua de viraj dreapta de la dinspre Şoseaua Kiseleff către Ion Mihalache, pentru a bloca circulaţia maşinilor.

Jandarmii au intervenit pentru ca traficul rutier să fie restabilit.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de adoptarea modificărilor la Codul penal.

"Abuzul în serviciu a fost redefinit! Majoritatea dosarelor pe abuz în serviciu sunt în pericol de a fi închise! Cei care scapă după redefinirea abuzului în serviciu sunt: Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh, Cristian Popescu Piedone, Mihnea Costoiu, Andrei Chiliman, Nicolae Robu, Monica Pop, Nicusor Constantinescu, Ioan Oltean, Sergiu Diacomatu, Marko Attila și lista e lungă", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

UPDATE

Situația devine din ce în ce mai tensionată! Mai multe mașini au fost blocate de protestatari.

Știrea inițială

Sunt proteste violente, în Piața Victoriei! Mai mulți manifestanți se bat cu jandarmii. Este a doua seară consecutivă în care se duc lupte de stradă între cei care contestă Guvernul și coaliția parlamentară PSD-ALDE și forțele de ordine.

Scandalul a început după ce protestatarii au vrut să blocheze traficul, prin desfășurarea unui banner. Jandarmii și polițiștii de la Rutieră au intervenit și au izbucnit violențele.

Miercuri seara, 4 protestatari au fost ridicați, după ce doi jandarmi au fost bătuți.

știre în curs e actualizare

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office