Cum facea procurorul Negulescu audieri cu pistolul pe masa

Publicat in Politica 18 Iunie 2018 604 ori
Google+ WhatsApp
Cum facea procurorul Negulescu audieri cu pistolul pe masa
Cum facea procurorul Negulescu audieri cu pistolul pe masa

Judecătoarea Lavinia Miu de la Tribunalul Prahova are în lucru un dosar extrem de greu. Numărul foarte mare de martori ce trebuie audiați (aproape 100), problemele serioase pe care le ridică denunțurile aflate la dosar, comportamentul martorilor în fața instanței și mai puțin complexitatea cauzei, fac din dosarul de corupție al fostului director al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader o adevărată piatră de încercare. Suntem la al treilea termen la care sunt audiați martorii denunțători și s-au spus multe. Multe adevăruri, dar și mai multe minciuni.

Astăzi s-a înregistrat o premieră absolută în ce privește depoziția unui martor denunțător în fața instanței Tribunalului Prahova. Una dintre persoanele de care procurorii DNA Ploiești s-au folosit pentru ”a-l face” pe Cristinel Toader, fostul șef al Poliției Locale Ploiești a declarat, sub prestare de jurământ că a fost influențat și intimidat de procurorul Mircea Negulescu (zis Portocală) să scrie anumite lucruri pe baza cărora să fie susținut un dosar penal. Ionela Stegaru, fost angajat al Poliției Locale Ploiești, cea care a fost audiată astăzi de instanța Tribunalului Prahova a povestit cu lux de amănunte cum i s-au smuls declarațiile mincinoase și cum procurorul Negulescu, pentru a o intimida, se juca periodic cu pistolul din dotare.

Martora fost ”săltată” fără vreo citație și fără îndeplinirea procedurilor legale și i s-au smuls, fie sub amenințarea cu pușcăria, fie cu promisiunea că va fi reangajată la Poliția Locală Ploiești, declarații neconforme cu realitatea, cu scopul vădit de a-l acuza pe Cristinel Toader, cel despre care procurorul Negulescu spunea că i-ar fi făcut un dosar penal doar pentru că avea un fetiș cu el.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office