Sorin Roșca Stănescu dă statul român în judecată, după publicarea protocolului SRI-PG-ÎCCJ

Publicat in Politica 18 Iunie 2018 240 ori
Google+ WhatsApp
Sorin Roșca Stănescu dă statul român în judecată, după publicarea protocolului SRI-PG-ÎCCJ
Sorin Roșca Stănescu dă statul român în judecată, după publicarea protocolului SRI-PG-ÎCCJ

Serviciul Român de Informații a declasificat, luni, protocolul de cooperare între SRI, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General, iar documentul cuprinde cadrul legal pentru gestionarea informațiilor din procedurile de emitere a mandatelor de securitate națională. Protocolul SRI- PG- ÎCCJ făcut public arată că cele trei instituții se obligau să își coreleze activitățile privind culegerea de informații, dar și să schimbe date și documente.

Protocolul este semnat de George Maior (SRI), Laura Codrușa Kovesi (PG) și Nicolae Popa (ICCJ).

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a catalogat protocolul ca fiind unul „ticălos” și a anunțat la Antena 3 că va da statul român în judecată la CEDO și va cere despăgubiri pentru aplicarea acestuia în dosarul său.

„Înainte de a mă consulta cu mai mulți avocați cum voi proceda exact, știu cu certitudine chiar de la ministrul Justiției care a făcut o declarație publică în acest sens că multe procese vor fi rejudecate și că statul român va fi dat în judecată și i se va cere despăgubiri de câte ori se va observa că a intervenit acest protocol ticălos, această combinație toxică dintre SRI și judecătorii de la ÎCCJ, în condamnarea unei persoane. Știu sigur că fac parte din această categorie. Cum vom proceda trebuie să stabilească avocații”, a spus Stănescu, la Antena3.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office