Spitalul Municipal, promis in campania electorala, mai asteapta. Primarul Dobre "o scaldã"

Publicat in Politica 13 Iunie 2018 464 ori
Google+ WhatsApp
Spitalul Municipal, promis in campania electorala, mai asteapta. Primarul Dobre "o scaldã"
Spitalul Municipal, promis in campania electorala, mai asteapta. Primarul Dobre "o scaldã"

 

Promis în campania electorală din 2016, noul spital municipal de urgenţă Ploieşti, care ar urma să reunească sub acelaşi acoperiş Schuller-ul şi Pediatria, rămâne la stadiul de intenţie. Întrebat ce demersuri au mai fost făcute în ultima vreme, primarul municipiului, Adrian Dobre, a precizat că încă aşteaptă un răspuns de la Ministerul Apărării cu privire la terenul solicitat pe strada Torcători şi că va încerca să ajungă zilele viitoare într-o audienţă la ministru.

Vestea bună este, că, potrivit edilului, terenul rămâne singurul obstacol, în rest mare parte din documentaţia necesară pentru realizarea clădirii fiind deja pregătită. Vestea proastă, evident, este că degeaba are Primăria documentaţie tehnică dacă n-are şi unde s-o pună în aplicare. "Zilele acestea încerc o audienţă la MApN, să vedem ce se va întâmpla cu acest teren de la fosta unitate militară de pe strada Torcători. Dacă nu se schimbă nimic, va trebui să căutăm altă soluţie. Au mai fost făcute alte demersuri, însă toate «atârnă» de acest teren. În momentul în care îl vom avea, partea procedurală va merge într-un ritm foarte alert", a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

La nivel declarativ, toate partidele reprezentate în Consiliul Local Ploieşti, forul decizional al municipiului, şi-au anunţat susţinerea pentru acest proiect, cu toate că, în ultimul an, au existat unele neînţelegeri, în special în privinţa amplasamentului, după ce primarul, susţinut de aleşii PNL, a propus acest teren de la fosta unitate de pe Torcători, în vreme ce reprezentanţii PSD şi ALDE au propus unul deja deţinut de municipalitate, în zona din spatele Hipodromului. În cele din urmă, părţile au căzut de acord asupra primei variante, după ce s-a argumentat că în spatele Hipodromului terenul nu se pretează acestei investiţii. În ciuda consensului politic, proiectul rămâne blocat pentru moment.

sursa: www.telegrama.ro 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office