Kovesi, acuzată oficial de noi abateri disciplinare
Încă o lovitură din partea Inspecției Judiciare la adresa șefilor din Direcția Națională Anticorupție: Laura Codruța Kovesi însăși va ajunge să dea declarații în fața Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, după ce Inspecția Judiciară a anunțat că o nouă acțiune disciplinară demarată împotriva sa a fost transmisă structurii specializate din cadrul CSM.
Printr-un comunicat oficial, dat publicității ieri, Inspecția Judiciară a precizat că a fost exercitată “acțiunea disciplinară față de doamna Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție”.
Abaterile disciplinare la care se face referire sunt evidențiate de către cei de la Inspecția Judiciară. Una dintre acestea vizează „nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior date în scris și în conformitate cu legea” constând în aceea că a încălcat cu știință dispozițiile art.7 alin.(3) din Ordinul nr. 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care se referă la competența de a dispune „controlul pentru situații deosebite și controlul tematic se dispun de către conducătorii unităților de parchet și se realizează de către aceștia în mod direct sau prin procurori anume desemnați”, prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale.
O altă abatere disciplinară se referă la „nerespectarea în mod nejustificat (…) a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiași control tematic, a încălcat cu știință dispozițiile art. 65 alin.(3) din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată, transpuse în dispozițiile art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, care se referă la atribuțiile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție şi prevede că acesta: „exercită controlul asupra activității procurorilor și a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnați; prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate”.
Inspecția Judiciară arată, în acest sens, că “prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (…), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie”.
Aceasta este a doua acțiune disciplinară declanșată de Inspecția Judiciară la adresa procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: