INCREDIBIL! Consilier județean PNL, cămătar în timpul liber. Politicianul a fost arestat la domiciliu
Consilier județean, cămătar în timpul liber! Asta au depistat polițiștii de la Giurgiu, care au obținut arestarea la domiciliu a consilierului PNL, Mihnea Boerescu.
Polițiștii giurgiuveni au transmis, în această dimineață, un comunicat de presă prin intermediul căruia anunță că: efectuează cercetări, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe l'ngă Judecătoria Bolintin – Vale, față de un bărbat, de 45 ani, din comuna Bolintin Deal, județul Giurgiu, bănuit de comiterea infracțiunii de camătă.
”La data de 5 ianuarie a.c., în baza mandatelor emise de Judecătoria Bolintin Vale, polițiștii Serviciului de Investigații criminale au efectuat două percheziții domiciliare la două imobile din județele Giurgiu și Ilfov, în urma cărora au fost ridicate mai multe documente.
Față de persoana în cauză există suspiciunea că, în nume propriu, dar și prin intermediul altor persoane, încep'nd cu anul 2009, a dat bani cu camătă, ca îndeletnicire, fără a avea o calitate autorizată în acest sens.
Totodată, din cercetări a reieșit că împrumuturile ar fi fost disimulate în mai multe acte notariale, reușind astfel să deposedeze persoanele vătămate de mai multe proprietăți și bunuri const'nd în imobile, terenuri și autoturisme.
La data de 12 ianuarie a.c., față de persoana în cauză a fost luată măsura reținerii, iar în ziua de 13 ianuarie a.c. bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale, care a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile”, se arată în comunicatul Poliției Giurgiu, citat de giurgiu-net.ro.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: