Primul lider de filială PSD care își afirmă sprijinul necondiționat pentru Liviu Dragnea

Publicat in Politica 12 Ianuarie 2018 376 ori
Google+ WhatsApp
Primul lider de filială PSD care își afirmă sprijinul necondiționat pentru Liviu Dragnea
Primul lider de filială PSD care își afirmă sprijinul necondiționat pentru Liviu Dragnea

Războiul din interiorul PSD polarizează, iar liderii județeni încep să își afirme sprijinul pentru una sau alta dintre tabere. Liderul PSD Arad, Dorel Căprar, a declarat public că organizația pe care o conduce merge alături de Liviu Dragnea și îi acordă sprijin necondiționat.

„Poate unii au uitat că în urmă cu un an de zile, cu Liviu Dragnea în fruntea partidului, PSD a obținut cel mai bun rezultat din istoria sa. Cu Liviu Dragnea în funcția de președinte, PSD a obținut guvernarea, alături de ALDE, iar domnul Tudose a obținut postul de premier. Cum să vii după o bătălie atât de grea, în care toți știm cât am avut de suferit, să ceri decapitarea generalului care te-a dus la victorie ? N-ai face altceva decât să dai satisfacție celor care au pierdut bătălia și care stau acum cu sufletul la gură sperând că domnul Dragnea nu va mai rezista mult în fruntea PSD. Vedem în aceste zile că presa de casă a președintelui Iohannis și a celor de la PNL/USR, precum și adepții #rezist încearcă să creeze o stare de tensiune în PSD, aplaudă orice critică venită din interiorul PSD la adresa actualei conduceri, inventează tabere și alianței care nu există. Când te laudă dușmanii partidului, ar trebui să faci un pas în spate și să te întrebi în interesul cui acționezi. Dacă există cineva din interior care încearcă o decapitare a conducerii PSD, a președintelui Dragnea care, repet, ne-a adus cea mai mare victorie din istorie, înseamnă că acel cineva luptă împotriva partidului și face jocurile opoziției, ale președintelui Iohannis, ale celebrilor #rezist. Sunt sigur că în perioada următoare, vor apărea tot felul de intoxicări, de alianțe imaginare, de negocieri inexistente în realitate, de fumigene specifice sistemului care nu vrea ca PSD să rămână la guvernare, iar noi, președinții de filiale, vom fi principali vizați de aceste jocuri. În ceea ce mă privește, voi merge până la capăt alături de președintele Dragnea, iar filiala PSD Arad va adopta aceeași atitudine. Nu există nici cel mai mic dubiu în acest sens“, spune președintele PSD Arad Dorel Căprar, informează Ecopolitic.

Legat de conflictul apărut între Carmen Dan și premierul Tudose, Dorel Căprar susține că nu există motive pentru ca ministrul de Interne să demisioneze. „Doamna Carmen Dan a avut o intervenție publică, în care a lămurit situația cu documente. Cred că premierul Tudose s-a pripit atunci când a cerut public demisia ministrului de Interne, fiind de preferat ca o astfel de chestiune să fie discutată în interiorul partidului. Forurile statutare ale PSD au ales o echipă guvernamentală, iar atunci când apar defecțiuni în această echipă ele nu pot fi remediate de o singură persoană, ci tot prin decizii ale conducerii partidului. Probabil, această chestiune va fi rezolvată în Comitetul executiv al PSD de la Iași“, declară președintele PSD Arad.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office