ALERTĂ - Un procuror DNA aflat sub influența băuturilor alcoolice a provocat un accident rutier

Publicat in Politica 11 Ianuarie 2018 340 ori
Google+ WhatsApp
ALERTĂ - Un procuror DNA aflat sub influența băuturilor alcoolice a provocat un accident rutier
ALERTĂ - Un procuror DNA aflat sub influența băuturilor alcoolice a provocat un accident rutier

Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, a trimis secției de procurori a CSM solicitarea de aviz pentru revocarea din funcția a procurorului Eugean Stoina. Procurorul a provocat joi, 11 ianuarie, la ora 15, un accident rutier. Aflat în concediu, Stoina s-a urcat la volan deși consumase băuturi alcoolice.

 

OFICIAL:

„În conformitate cu notificarea făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 ianuarie 2018, ora 19:30, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care aparține și care era condus de procurorul Stoina Eugen.

Accidentul s-a produs în București la data de 11 ianuarie 2018, în jurul orei 15:00, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate.

Din datele care ne-au fost comunicate, a rezultat faptul că cel care a produs accidentul de circulație, prin aceea că nu a păstrat distanța regulamentară între vehicule, este procurorul Stoina Eugen și că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Precizăm că în ziua producerii accidentului, acesta se afla în concediul legal de odihnă pentru perioada 11-12 ianuarie 2018, aprobat de șeful de secție.

Având în vedere aceste împrejurări, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis în această seară, către Secția pentru Procurori a C.S.M., solicitarea de aviz în vederea revocării domnului Stoina Eugen din funcția de procuror D.N.A., în conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. 8 rap. la art. 87 alin. 2 din Legea 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office