Iohannis vine, astazi, la Ploiesti. Vezi motivul vizitei

Publicat in Politica 22 Noiembrie 2017 628 ori
Google+ WhatsApp
Iohannis vine, astazi, la Ploiesti. Vezi motivul vizitei
Iohannis vine, astazi, la Ploiesti. Vezi motivul vizitei

Preşedintele Klaus Iohannis participa miercuri, la Ploieşti, la dezbaterea despre "Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire", a anunţat purtătorul de cuvânt al presedintiei, Mădălina Dobrovolschi.

"Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunităţile României, dar este şi un prilej important pentru aleşi să-şi informeze cetăţenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale şi urbane în România în perioada următoare", a declarat Madalina Dobrovolschi.

Dezbaterea, la care vor participa aleși locali, reprezentanți ai mediului academic și de afaceri și ploieșteni, este organizată de Primăria locală și Universitatea de Petrol și Gaze.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office