Iordache, despre dosarul lui Dragnea: Legislaţia trebuie clarificată. Săptămâna asta sau cea viitoare tranşăm abuzul în serviciu

Publicat in Politica 13 Noiembrie 2017 92 ori
Google+ WhatsApp
Iordache, despre dosarul lui Dragnea: Legislaţia trebuie clarificată. Săptămâna asta sau cea viitoare tranşăm abuzul în serviciu
Iordache, despre dosarul lui Dragnea: Legislaţia trebuie clarificată. Săptămâna asta sau cea viitoare tranşăm abuzul în serviciu

Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat luni, la scurt timp după punerea sub acuzare a lui Liviu Dragnea de către DNA, că legislaţia penală din România permite prea multe interpretări şi trebuie clarificată. El a precizat că infracţiunea de abuz în serviciu va fi modificată săptămâna aceasta sau cel târziu cea viitoare în comisia pe care o conduce.

"Cred că trebuie făcute foarte multe precizări în legi astfel încât interpretări ale unora sau ale altora să nu mai aibă loc", a declarat Florin Iordache ca reacţie la faptul că liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu.

Întrebat dacă susţine că Dragnea este nevinovat şi că noul dosar penal este doar o interpretare eronată a legii de către procurorii DNA, Florin Iordache a răspuns: ”Fără îndoială”, potrivit News.ro.

”Dumneavoastră, dacă aţi citit directiva 334 de anul trecut a Uniunii Europene, până nu există o hotărâre definitivă împotriva unei persoane, nevinovăţia există. Cred că acest principiu al nevinovăţiei trebuie foarte bine statuat în legislaţia românească”, a spus el.

”Nu putem vorbi despre cineva care este învinuit şi-l putem scoate în spaţiul public până nu avem o hotărâre definitivă. Când avem o hotărâre definitivă, mai putem sta de vorbă”, a mai adăugat Iordache.

El a spus că fie săptămâna aceasta, fie săptămâna viitoare comisia parlamentară specială pe care o conduce va tranşa prin vot forma finală a abuzului în serviciu.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum, a anunţat DNA. Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Iordache, despre liderii PSD care l-au susţinut pe Dragnea la DNA: Un act de solidaritate, poţi să susţii un coleg într-un moment dificil

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat luni că liderii PSD prezenţi luni dimineaţă în faţă la DNA pentru a-l susţine pe Liviu Dragnea au fost acolo în semn de solidaritate, adăugând că nu i se pare normal modul în care anumite dosare sunt instrumentate pe bandă rulantă.

”Era un act de solidaritate. Modul în care ne comportăm la un anumit moment cred că e un act normal. Poţi să susţii un coleg în nişte momente dificile şi, repet, modul în care merg pe bandă sau se instrumentează anumite dosare nu cred că este în regulă”, a declarat Florin Iordache.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus luni sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum, a anunţat DNA. 

Dragnea a ajuns la DNA luni dimineaţă el fiind aşteptat de aproximativ 50 de membri de partid, între care vicepremierul Paul Stănescu, liderul PSD Dolj Claudiu Manda şi secretarul general al partidului, Marian Neacşu.

"Credem că orice coleg aflat în impas are nevoie de susţinere şi o vom acorda tuturor. Ne-am întâlnit ieri la TSD si acolo am decis să fim prezenţi. Este vorba de un coleg, preşedintele partidului şi primează prezumţia de nevinovăţie şi noi vom fi alături de dumnealui. (...) Am venit să îl susţinem pe preşedintele nostru, nu am venit să luăm cu asalt, vom avea o manifestare cât se poate de paşnică", a spus Marian Neacşu.

La rândul lui, vicepremierul Paul Stănescu a spus că a venit în calitate de senator, pentru a-l susţine pe Liviu Dragnea.

"Sunt aici în calitate de senator, în semn de solidaritate cu preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedinte al partidului", a afirmat Paul Stănescu.

La DNA a venit pentru a-l susţine pe Dragnea şi Claudiu Manda.

"La ultimele două participări la ICCJ nu ar fi trebuit să fie admonestat şi batjocorit. (...) Nu am venit să punem presiune. Nu am votbit acest lucru cu dumnealui", a afirmat senatorul Claudiu Manda, lider al PSD Dolj.

În faţa sediul PSD se află şi câţiva contestatari ai lui Dragnea.

La această oră, este audiat la DNA şi omul de afaceri Marian Fişcuci, fost administrator al Tel Drum. Omul de afaceri, care este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală, a ajuns la DNA înaintea lui Dragnea.

La sediul DNA au fost mobilizate forţe de ordine impresionante.

Anunţul privind prezenţa lui Dragnea la DNA a fost făcut cu o zi în urmă chiar de el, care nu a precizat însă în ce dosar a fost chemat de procurorii anticorupţie. "Voi merge mâine la DNA", a spus Dragnea, duminică, la sosirea la Congresul Tineretului Social-Democrat. 

În ceea ce priveşte dosarul în care a fost citat, Liviu Dragnea a spus: "Ce contează?". "Tot acest circ nu ar avea rost dacă nu aş fi citat", a continuat liderul PSD.

Întrebat dacă se aşteaptă la o solicitare a DNA către Parlament pentru avizarea urmăririi penale în cazul său, Liviu Dragnea a răspuns: "S-ar putea să fie cam mult".

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office