Deplasari de lux prin Europa, pe bani publici, ale angajatilor din Primaria Campina

Publicat in Politica 09 August 2017 318 ori
Google+ WhatsApp
Deplasari de lux prin Europa, pe bani publici, ale angajatilor din Primaria Campina
Deplasari de lux prin Europa, pe bani publici, ale angajatilor din Primaria Campina

Consilierii locali din Câmpina păstrează tradiția deplasărilor de lux pe bani publici. În ședința de Consiliu Local din iunie, aleșii locali din cel de-al doilea municipiu al județului au aprobat cu unanimitate de voturi lista cu evenimentele externe la care vor participa în calitate de reprezentanți ai administrației publice locale.

Conform Hotărârii de CL, 24 de persoane, în mare parte consilieri locali, dar și angajați ai Primăriei Câmpina, vor vizita Suedia, Danemarca, Turcia și Grecia, pe bani de la bugetul local, iar costurile pentru toate aceste vizite externe cu titlul de schimb de experiență sunt în medie de 15.000 de lei de persoană, fără transport și diurnă.

S-a aprobat astfel participarea membrilor Consiliului Local, însoțiți de reprezentanţii Primăriei Municipiului Câmpina, la conferințe, seminarii şi schimburi de experienţă organizate de Patronatul Serviciilor Publice în anul 2017, după cum urmează:

a) Vizită profesională şi schimb de experienţă cu tema: „Nevoia abordării strategice a dezvoltării locale; Serviciile publice ca mijloc de apropiere a administrației de cetățean”, Suedia – Danemarca (Malmo – Copenhaga), perioada 29 iulie – 7 august 2017, la care vor participa un număr de 7 (șapte) consilieri locali, însoțiți de 2 (doi) reprezentanți ai Primăriei Municipiului Câmpina;

b) Vizită profesională şi schimb de experienţă cu tema: „Valorificarea parteneriatului în interesul unei intercomunalități pentru maximizarea beneficiilor ce rezultă dintr-o investiție publică”, Grecia, Pirgos – Peloponez, perioada 1 – 7 septembrie 2017, la care vor participa un număr de 4 (patru) consilieri locali, însoțiți de 3 (trei) reprezentanți ai Primăriei Municipiului Câmpina;


c) Vizită profesională şi schimb de experienţă cu tema: „Planificare strategică a unei localități”, Turcia – Turkler – Alanya, perioada 12 – 19 septembrie 2017, la care vor participa un număr de 5 (cinci) consilieri locali, însoțiți de 3 (trei) reprezentanți ai Primăriei Municipiului Câmpina.


Conform ofertei prezentate de Patronatul Serviciilor Publice, deplasarea în Grecia va costa între 7000 și 5800 de lei de persoană, în funcție de tipul de cameră, single sau dublă, în preț fiind inclus și demipensiune, în Turcia, costul deplasării se ridică la suma de 5.800 lei un loc în camera single și 4.600 lei, loc în cameră dublă, iar în Danemarca și Suedia, deplasarea este ceva mai scumpă, 9.100 lei loc în camera single și 7.200 de lei în camera dublă, în preț fiind inclus și micul dejun.


Precizăm că în total, în aceste deplasări, vor pleca 24 de persoane, angajații din Primărie care vor petrece o săptămână într-una dintre țările menționate anterior, fiind desemnați de edilul localității.
De menționat este și faptul că deplasarea în Danemarca și Suedia s-a amânat pentru această toamnă, și asta pentru că organizatorul vizitei a invocat faptul că în luna august reprezentanții administrațiilor locale din cele două țări europene se află în concediu de odihnă. De asemenea, deplasarea în Portugalia s-a anulat din cauza incendiilor de pădure din luna iulie.

sursa: www.ziarulincomod.ro 

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office