Prahova, judet-vedeta! Vezi TOPUL celor mai traznite proiecte rutiere

Publicat in Politica de catre Admin.A 16 Aprilie 2017 Actualizat: 16 Aprilie 2017 1695 ori
Google+ WhatsApp
Prahova, judet-vedeta!  Vezi TOPUL celor mai traznite proiecte rutiere
Prahova, judet-vedeta! Vezi TOPUL celor mai traznite proiecte rutiere

Boscheţi spoiţi cu var, copaci plantaţi în mijlocul trotuarului, maşini stropite cu vopsea, alei în pantă, imposibil de urcat, mese de tenis de masă printre bălării, veceuri suspendate, acestea sunt doar câteva dintre minunile care ies aproape zilnic din mâinile aşa-zisului Dorel de la Primărie.

Dacă ar fi să facem un top al celor mai aberante lucrări realizate sub egida autorităţilor locale, cu greu am putea să o alegem pe cea mai cea.

Începem cu minunea din oraşul prahovean Breaza, acolo unde localnicii care au casele pe strada Frăsinet s-au trezit peste noapte cu un trotuar turnat în jurul a opt copaci ornamentali. Minunea a avut o explicaţie. Un cetăţean care tocmai ce-şi amenajase curtea a refuzat cu încăpăţânare să accepte tăierea celor opt pomi pe care îi plantase în afara gardului, chiar dacă terenul nu se afla în proprietatea lui.

Autorităţile au închis îngăduitoare din ochi şi au dat ok-ul pentru continuarea asfaltării şi realizarea trotuarului în ciuda faptului că lucrarea era finanţată din fonduri europene, iar în astfel de cazuri există riscul real de pierdere a banilor dacă proiectul nu este respectat întocmai.

Lucrarea a ieşit în cel mai pocit mod cu putinţă. Un trotuar lat de 80 de centimetri, brăzdat pe mijloc, din doi în doi metri, de câte un copăcel.

Copacii plantaţi în mijlocul rotuarului au fost scoşi din rădăcină  

FOTO Adevarul

După ce informaţia a ajuns în presa locală, reprezentanţii Primăriei Breaza şi-au recunoscut greşeala şi au dat ordin ca acei opt copaci să fie tăiaţi, iar găurile rămase în trotuar să fie asfaltate.

AU SPOIT BOSCHEŢII

Dacă este să rămânem în acelaşi registru, ceva mai la vale, în Câmpina, cum a apărut primul semn că iarna a trecut, autorităţile locale au trecut la curăţenia de primăvară. Este o tradiţie în oraş ca tot ce înseamnă tulpină de copac sau stâlp de electricitate să fie spoiţi în alb de la bază până la jumătate. În acest sezon s-a ajuns la un alt nivel, aşa că muncitorii au vopsit în alb şi arbuştii ornamentali, până la jumătate, pentru contrast, probabil.


Dorel din Câmpina a dat cu bidineaua pe unde a apucat  

FOTO Diana Roman

Aleea “terapeutică” pentru sedentariTot în Câmpina, autorităţile locale s-au gândit că după iarnă, localnicii, mai ales cei trecuţi de prima tinereţe, ar trebui să lucreze mai mult pentru a avea o condiţie fizică mai bună. În acest scop, au amenajat o alee în curbă de aproape 90 de grade şi cu o pantă cu o înclinaţie pentru care trebuie să mănânci bine şi să te antrenezi înainte să urci.

Urcă cine poate, coboară toată lumea      

FOTO Diana Frîncu

Culmea este că această pantă, asfaltată regulamentar, duce către un cabinet al unui medic de familie. Oamenii spun că de la urcat se mai descurcă. Se ţin de gard, se sprijină unii de alţii, problema este la coborâre. Dacă n-ai talpă cu aderenţă bună la asfalt şi genunchi sănătoşi, cu siguranţă ajungi în stradă mai repede decât ţi-ai fi dorit.

AU REINVENTAT TENISUL DE MASĂ

Nici în cel mai mare oraş al judeţului Prahova Dorel nu are timp de somn. În Parcul Municipal Vest, proiect realizat din fonduri europene (nu mai puţin de 17 milioane de euro), au fost amplasate, printre alei, mese pentru practicanţii tenisului de masă.

Odată montate, nimeni nu s-a mai atins de ele, nu ca oamenii n-ar fi vrut să joace tenis, ci pentru că reprezentanţii administraţiei locale nu s-au gândit că buruienile cresc în timpul verii, chiar şi pe timp de secetă. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care, bălăriile au crescut atât de mult încât au ajuns până la nivelul tablei de joc şi aşa au fost lăsate mai toată vara.


Cine găseşte mingea, câştigă meciul  

 FOTO Diana Frîncu

Abia acum, la un an de la inaugurarea parcului, Primăria Ploieşti şi-a adus aminte că are un parc care a costat milioane de euro şi care ar trebui îngrijit şi redat ploieştenilor, aşa cum prevede proiectul.

DRUMUL PE CARE TRECE DOAR URSUL

O situaţie mult mai gravă se regăseşte în comuna prahoveană Proviţa de Sus, în satul Plaiu, acolo unde Primăria a cheltuit aproape 2 milioane de euro pentru 900 de metri de drum care nu poate fi folosit decât şase luni pe an, în timpul sezonului cald.

Drumul care a costat aproape 2 milioane de euro, dar care se termină în pădure  FOTO Diana Frîncu

Asta pentru că, din cauza unor pante foarte abrupte, cum nu se regăsesc nici măcar pe Transfăgărăşan, nu orice maşină poate urca sau cuborî drumul. Mai mult, cei 900 de metri, care se opresc brusc într-o pădure,  sunt mărginiţi de stâlpi de electricitate care nu funcţionează.

“Pe aici nu trece decât ursul!”, spun localnicii care nu au înţeles de ce adminsitraţia locală a cheltuit atât amar de bani pentru un drum pe care trec doar câteva maşini pe zi, în condiţiile în care sunt gospodării în comună care rămân izolate frecvent de civilizaţie din cauza noroaielor.

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

loading...
loading...