Liviu Dragnea, despre ancheta SRI la multinaționalele 'implicate' în proteste / VIDEO
Liderul PSD, Liviu Dragnea, nu crede că ar fi nevoie de o anchetă SRI la multinaţionale legată de protestele de stradă.
„Asta nu e o decizie nici a mea, nici a dumnealui, n-a vorbit cred ca preşedinte al Comisiei de control SRI. Mă rog, nu ştiu, au venit tot felul de informaţii, probabil că aceste declaraţii au fost făcute după ce au fost văzuţi în piaţă preşedinţi ai unor bănci sau ai unor companii multinaţionale, firme străine care protestau. Nu ştiu dacă e nevoie de aşa ceva (anchetă - n.r.), pentru că, până la urmă, sunt şi companii româneşti, mai mici sau mai mari, care au făcut acest lucru. Până la urmă, este dreptul lor”, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.
Amintim că Adrian Țuțuianu a precizat că există anumite informații conform cărora multinaționalele sunt implicate în protestele care au loc în aceste zile în România. Șeful Comisiei de Control al SRI a precizat că ”multinațonalele sunt deranjate de modificările care urmează să fie făcute la Codul fiscal, care privesc impozitarea profitului, lucru ce ar fi benefic României”. El a mai subliniat că asemenea informații trebuie verificate.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: