Se anunță mari schimbări în educație. Ce le transmite ministrul Educatiei profesorilor
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, miercuri, într-un interviu acordat Ziare.com, a făcut o serie de dezvăluiri referitoare la schimbările care vor avea loc din aceasta toamnă în educație.
Astfel, ministrul Dumitru a aratat ca e nevoie de o schimbare de atitudine a profesorilor, dar si a parintilor fata de scoala. „Desi criticile sunt utile, a ne cantona in critica distructiva zilnica poate avea ca efect demoralizarea, demotivarea, lipsa de perspectiva pentru cei care lucreaza sau ar dori sa lucreze in invatamant”, a declarat Mircea Dumitru.
Totodată, ministrul intentioneaza mai multe schimbari de substanta in aceasta toamna, considera ca profesorii ar trebui salarizati mai bine, dar s-a aratat favorabil citeriilor de performanta pentru profesori si unei mai mari autonomii a scolilor dupa modelul universitatilor.
”Prioritatea mandatului meu, proiectul asupra caruia insista si premierul, este invatamantul profesional dual. Au fost facuti cativa pasi, dar nu suntem la sfarsitul perioadei de elaborare si aplicare a conceptului. Si cred ca aici e nevoie de ceva mai multa dinamica si implicare din partea colegilor de la CNDIPT.
Am dori ca la sfarsitul toamnei sa putem pilota proiectul in cateva licee, sa avem o legislatie care sa permita dezvoltarea invatamantului profesional si tehnic, ruta alternativa fata de aceea a liceelor cu profil teoretic, pe care sa se poata inscrie tinerii care doresc sa aiba o meserie”, a declarat acesta.
Vedeți AICI interviul integral
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul