BREXIT-ul este imposibil! Băsescu anunţă două BOMBE
Marea Britanie nu e România, dar fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că referendumul pentru Brexit ar putea rămâne fără urmări, la fel ca referendumul în care românii au votat parlament unicameral cu 300 de aleşi. Băsescu anunţă două bombe în urma referndumului.
"BREXIT? IMPOSIBIL!
În aceste condiţii, rezultatul referendumului a aprins fitilele a două bombe. Şi anume :
1. Prima este legată de faptul că, ştiind consecinţele, va trebui găsit un guvern al Majestăţii Sale care să activeze articolul 50 din Tratat şi să ceară în scris ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. Vreau să văd politicianul care va semna cererea. Personal, cred că acela care va face acest lucru va putea fi declarat, fără dubii, ca fiind cel mai inocent om din lume, dacă nu cumva, va fi declarat trădător de ţară.
2. A doua bombă este legată de faptul că, dacă cererea de ieşire va fi cumva semnată de un iresponsabil, în timp ce acesta va fi în drum spre Bruxelles spre a depune cererea pe masa UE, în Regat, se va declanşa procesul de separare a Scoţiei şi Irlandei de Nord, care au optat pentru rămînerea în UE.
Concluzia este că nimeni nu va semna ieşirea Regatui Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.
Deci, BREXIT? IMPOSIBIL!
PS – Oricum, referendumul a lăsat o naţiune profund divizată", scrie Traian Băsescu pe Facebook.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: