INCREDIBIL Adevăratul motiv pentru care fostul principe Nicolae a fost dezmoștenit
Scandalul de la Casa Regală, iscat după dezmoștenirea Principelui Nicolae, nepotul Regelui Mihai, continuă cu noi dezvăluiri.
Conform FLUX 24, scandalul a luat amploare după ce Nicolae ar fi avut o presupusă relație cu Nicoleta Cîrjan, care ar fi rămas însărcinată în urma relaţiilor intime dintre ei.
Membrii Casei Regale, Principesa Margareta și Principele Radu, au crezut că fătul ar fi băiat, ceea ce ar fi complicat situația la Casa Regală. Măsurile au fost luate imediat, iar Nicolae a fost exclus într-un Consiliu Regal la care Margareta nu a participat. Se pare că fătul este fată și că se va naște la începutul anului 2016.
Totul a început în timpul caravanei “Cărţile copilăriei pe bicicletă” din primăvară, când Principele Nicolae a intrat în contact cu mai multe fete. La începutul lunii mai, în Parcul Herăstrău, o fată mignonă şi focoasă i-a atras atenţia acestuia. Au flirtat puţin şi Nicoleta, în calitate de cofondatoare a Asociaţiei “MaiNoi”, l-a invitat apoi pe acesta la “Rocket Bikefest”, eveniment de cross country dedicat strângerii de fonduri în vederea susţinerii copiilor cu autism.
La acel eveniment, unul dintre participanţi i-a tăiat calea Principelui Nicolae şi acesta s-a împiedicat, dar în cele din urmă a reluat cursa. Au urmat câteva seri petrecute împreună de cei doi, iar în luna iulie, activista pentru mediu află că este însărcinată.
Au urmat discuţiile cu presupusul tată, conform mărturiilor de pe blogul său, Spirala colorată. Nicoleta a luat decizia să fie o mamă care îşi creşte singură copilul, cu toate că Principele Nicoale i-a explicat care sunt consecinţele ce pot apărea odată cu această decizie.
În aceeaşi perioadă de timp, Nicoleta Cîrjan deschide runde de consultări despre cum poţi fi mamă singură şi despre responsabilitatea principală a bărbatului.
Femeia a notat pe blogul ei că nu femeia trebuie stigmatizată, ci bărbatul care putea să se protejeze de o sarcină nedorită, practicând “metoda coitus intrerruptus”. “Sarcina nu e o boală, te poți simți minunat în această perioadă, că poți să faci aproape tot ce făceai înainte și că aici nu se termină viața ta și începe viața copilului, ci începe viața voastră nouă și minunată împreună. Pentru mine e nou experiment, care cred că îmi va aduce multe satisfacții, afirmă ea. Ca dovada, eu nu m-am lăsat de biciclit, și nici de activism, așa că vă aștept pe toți părinții cu copii să îmi fiți alături în noua mișcare pe care am făcut-o cu gândul la acest nou început: Mămici pe biciclete!”, a mai precizat Nicoleta pe blogul ei.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul