Ponta va efectua o vizită oficială în Republica Moldova
Premierul Victor Ponta a declarat luni că nu va participa la discuțiile politice de joi pe tema noului Cod fiscal, întrucât va efectua o vizită oficială la Chișinău.
"Joi sunt la Chișinău. Mă întâlnesc cu primul-ministru al Republicii Moldova și continui ceea ce am făcut în anii anteriori și anume sprijinul, pentru că, de fapt, România este principalul sprijin pentru Moldova în tot ceea ce face în perioada aceasta", a declarat premierul după ședința BPN al PSD.
Prim-ministrul României, Victor Ponta, va efectua o vizită la Chișinău, în fruntea unei delegații de miniștri și consilieri de stat, în data de 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova, a anunțat luni premierul moldovean, Valeriu Streleț, potrivit unui comunicat al Biroului comunicare și relații cu presa al Guvernului Republicii Moldova remis AGERPRES.
Vizita delegației române va începe cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului și va continua la Complexul Memorial "Maica îndurerată".
Conform programului anunțat, cei doi prim-miniștri — Victor Ponta și Valeriu Streleț — vor avea o întrevedere tete-a-tete, după care delegațiile se vor întruni în format lărgit. În finalul convorbirilor, cei doi șefi de executiv vor susține o conferință de presă comună.
Cu ocazia acestei vizite la Chișinău, premierul român va mai avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și cu șeful forului legislativ, Andrian Candu.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul