Avem un nou ŞEF la SIE

Publicat in Politica 30 Iunie 2015 691 ori
Google+ WhatsApp
Avem un nou ŞEF la SIE
Avem un nou ŞEF la SIE

Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe a fost aprobată de către Parlament, cu 278 de voturi "pentru" şi doar 6 "împotrivă". Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat chiar dacă MRU nu a primit avizul din partea Comisiei SIE, în condiţiile în care parlamentari PSD au boicotat şedinţa.În timp ce formaţiunile PSD şi ALDE s-au anunţat împotriva votului, Gabriel Oprea a declarat că UNPR susţine propunerea lui Klaus Iohannis privindu-l pe MIhai Răzvan Ungureanu.



Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit, marți, director al SIE de plenul Parlamentului cu 278 de voturi ''pentru'' și șase ''împotrivă'', din total de 284 de voturi valabil exprimate.

Potrivit președintelui de ședință, Valeriu Zgonea, au fost prezenți 85 de senatori și 205 de deputați.

Inițial, el anunțase că au fost prezenți 86 de senatori. Ulterior, Zgonea a precizat, în urma unei discuții în plen cu liderii grupurilor parlamentare, că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu a fost prezent în momentul efectuării apelului. Mai exact, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a trimis un SMS în care îl anunţa că a părăsit sala imediat după discurs şi înainte de începerea procesului de vot.

În sală au fost prezenţi şi 4 parlamentari de la PSD, în ciuda faptului că social-democraţii au anunţat că nu vor participa la plen: Mario Ernest Caloianu, Vasile Popeanga, Nicolae Florian, Cristian Sefer.

Votul a fost secret cu buletine de vot. Cvorumul necesar de prezență era de 278 de parlamentari.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.