Opinia medicilor. Ce spun specialiştii despre Ponta: "Nu va mai fi niciodată la fel"
Timp de cinci săptămâni, premierul Victor Ponta nu va avea voie să calce pe piciorul stâng, nu va putea participa la audierile făcute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi va fi nevoit să se deplaseze doar cu cârje şi cu premergător. După ce au văzut documentele medicale trimise de Victor Ponta preşedintelui Klaus Iohannis, ortopezii au explicat că în lipsa unei intervenţii chirurgicale, premierul ar fi ajuns chiar în situaţia de a face artroză şi de a pune proteză la genunchi.
„Operaţia a fost una reuşită. S-a dus în Turcia pentru o operaţie simplă, dar în timpul intervenţiei au mai descoperit cartilaje afectate şi probleme la meniscul extern, care este extrem de important pentru susţinerea echilibrului. Au făcut sutură în trei locuri”, a declarat, pentru „Adevărul”, profesorul Gheorghe Popescu, şeful Clinicii de Ortopedie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, după ce a consultat documentele puse la dispoziţie de premier.
Operaţia, arată specialistul, trebuia efectuată pentru că, potrivit documentelor, durerile erau foarte mari. „Din punctul meu de vedere, operaţia trebuia făcută nu acum, ci mai demult pentru că, din ce am citit în foaia de observaţie, nu mai erau probleme acute, ci deja se cronicizaseră. În prima lună va merge cu cârje şi cu cadru, apoi cu orteză. Este necesar să ajungă la o flexie de 90% pentru a putea merge normal. După 90 zile va reuşi să meargă propriu zis, iar sport va putea face abia după şase luni. Bine ar fi să renunţe, totuşi”, a completat profesorul Popescu.
Acesta susţine că este puţin probabil ca premierul să se poată prezenta la audieri. Indicaţiile medicilor turci, care sunt întocmai protocoalele folosite şi de specialiştii români, arată că Ponta nu are voie decât la deplasări foarte scurte. „Nu poţi ţine în picioare un om care a trecut printr-o asemenea operaţie. Şi deplasările trebuie să fie scurte. Genunchiul lui nu va mai fi niciodată la fel de bun ca un genunchi normal, sănătos”, a completat şeful Clincii de Ortopedie de la Spitalul Floreasca.
În ceea ce priveşte recuperarea propriu-zisă, doctorul Marius Filip, ortoped la Spitalul Universitar din Capitală, afirmă că ea poate fi făcută în oricare spital mare, care dispune de tot ce este necesar. Cât despre baschet, este puţin probabil ca Ponta să mai poată practica acest sport.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul