SURSE: Adrian Semcu va fi REȚINUT
Potrivit unor surse din interiorul anchetei, Adrian Semcu, actualul director al Hidro Prahova, va fi reținut de DNA pentru fapte de corupție.
Adrian Semcu a fost adus, miercuri, la DNA Ploieşti pentru a fi audiat în dosarul în care este inculpat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Adrian Semcu a venit la DNA însoţit de un procuror şi a intrat în sediul instituţiei fără a face declaraţii.
De câteva săptămâni, Semcu deţine funcţia de director al SC Hidro Prahova, firmă ce aparţine Consiliului Judeţean şi prin care se derulează un proiect pe fonduri europene pentru extinderea reţelei de canalizare în mai multe localităţi din judeţ, iar în perioada în care a fost semnat contractul pentru extinderea reţelei de canalizare de la Comarnic, contract ce face obiectul unei anchete a DNA Ploieşti, Semcu deţinea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.
Adrian Semcu a fost, de asemenea, deputat în Parlamentul României, iar pentru o scurtă perioadă de timp a deţinut şi funcţia de prefect al judeţului Prahova.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul